CFR Calatori face licitatie de 7 mil. euro pentru locomotive

Autor: Mediafax 06.04.2009
CFR Calatori intentioneaza sa repare si sa modernizeze in urmatorii doi ani 35 de locomotive electrice, valoarea estimativa a contractului fiind de circa 30,6 mil. lei  (circa 7 mil. euro), fara TVA, asigurati de la bugetul de stat si din surse proprii. Astfel, CFR Calatori va organiza o licitatie in luna mai pentru a incheia un acord-cadru, care vizeaza modernizarea locomotivelor. Acordul include contracte subsecvente cu o frecventa de trei luni, iar licitatia va fi organizata prin intermediul Bursei Romane de Marfuri. Primul contract subsecvent va avea ca termen de valabilitate 31 decembrie. Garantia de participare este de 305.900 lei, iar criteriul de atribuire a licitatiei este pretul cel mai scazut, se arata intr-un anunt al CFR Calatori. Pentru a participa la licitatie, investitorii interesati trebuie sa depuna o lista cu principalele servicii prestate in ultimii trei ani si o recomandare.