Jan Fischer, numit in fruntea Cabinetului de tranzitie din Cehia

Autor: Mediafax 09.04.2009

Tehnocratul ceh Jan Fischer a fost numit ieri, in mod oficial, in functia de premier de tranzitie in locul primului-ministru demisionar Mirek Topolanek. Fischer, in varsta de 58 de ani, director al Oficiului ceh pentru Statistica (CSU), are misiunea de a forma un Cabinet de specialisti care sa conduca tara pana la organizarea alegerilor anticipate din octombrie. Premierul isi va prelua atributiile la 9 mai. El a dat asigurari ca prioritatea sa este asigurarea in mod onorabil a functiilor presedintiei UE, dar si minimizarea efectelor crizei economice. "In situatia politica actuala si in aceasta perioada de criza economica, Cabinetul va trebui sa se descurce pe mai multe fronturi", a declarat presedintele Vaclav Klaus. Coalitia de centru-dreapta formata de Mirek Topolanek dupa alegerile din 2006 a fost obligata sa demisioneze la sfarsitul lunii martie dupa un vot de neincredere al deputatilor cehi.