Goldman Sachs: Economia Ucrainei va scadea cu 15%, cea a Rusiei cu 5,5%

Autor: Andreea Neferu 13.04.2009
Economia Rusiei se va contracta cu 5,5% in 2009, in timp ce PIB-ul se va reduce cu 3% in Kazahstan si 15% in Ucraina, potrivit estimarilor bancii americane Goldman Sachs. Banca si-a redus previziunile privind cresterea economica din Rusia, Kazahstan si Ucraina, pe masura ce perspectivele globale continua sa se deterioreze, scrie Bloomberg. Cele trei tari „au de suferit pe fondul crizei globale a creditelor si al pretului in scadere pentru materiile prime", a declarat Rory MacFarquhar, economist pentru divizia din Moscova a Goldman Sachs. Companiile si bancile din regiune fac eforturi pentru a rambursa imprumuturile straine, in conditiile in care pretul principalelor surse de venituri (petrol, gaze si metale) s-a prabusit.