Bancile au cumparat obligatiuni de stat pe trei ani de 80 mil. lei la dobanda de 11,5%

Autor: Liviu Chiru 16.04.2009
Ministerul Finantelor a vandut ieri obligatiuni tip benchmark (de referinta) pe trei ani in valoare de aproape 80 de milioane de lei (19 milioane de euro), cu mult sub nivelul planificat, de 250 de milioane de lei. Statul a respins toate ofertele de cumparare ale bancilor care depaseau randamentul maxim admis de 11,5% pe an. Cererea totala de obligatiuni din partea investitorilor s-a ridicat la 383 de milioane de lei. Din februarie statul a impus un plafon de 11,5% pe an pentru randamentele platite, indiferent de maturitatea titlurilor vandute. La inceputul saptamanii Trezoreria a imprumutat 2,7 miliarde de lei prin certificate pe sase luni, peste nivelul planificat.