Sharp surprinde anuntand ca va trece pe profit

Autor: Andrei Constantinescu 27.04.2009
Sharp, cel mai mare producator de LCD-uri din lume, a estimat o revenire pe profit in acest an, ca urmare a micsorarii pierderilor din cadrul unitatii de televizoare cu plasma si cresterii vanzarilor pe segmentul de telefoane mobile. Profitul net se va situa in jurul valorii de 3 mld. yeni (23,5 mil. euro) in anul fiscal care se termina in martie 2010, au declarat oficialii companiei. Media estimarilor initiale a 15 analisti releva o pierdere neta pentru companie de 50 mld. yeni (393,2 mil. euro). Reprezentantii Sharp au spus ieri ca planuiesc sa isi mareasca cota de piata pe piata telefoanelor mobile din Japonia si sa vanda modele noi in China, pentru a compensa un al doilea an de pierderi la unitatea de LCD-uri. Presedintele Mikio Katyama, 51 de ani, a afirmat deja ca va creste castigurile prin inchiderea unor fabrici vechi, reducerea salariilor si eliminarea unor locuri de munca.