Pierderile Ardaf s-au triplat anul trecut, pana la 50 mil. euro

Autor: Mediafax 03.05.2009
Ardaf Bucuresti a incheiat si anul trecut cu pierderi, de 184,97 mil. lei (50,2 mil. euro), in crestere cu 214,6% fata de 2007, in timp ce subscrierile au avansat de 2,2 ori, la 356,17 mil. lei (96,7 mil. euro), potrivit datelor din raportul anual al asiguratorului. Defalcat, asigurarile generale au generat pierderi de 184,85 mil. lei, un rezultat negativ fiind consemnat si in cazul politelor de viata, care s-a ridicat la 1,22 mil. lei. In intervalul 2006-2007, pierderile cumulate ale companiei au atins suma de 181,04 mil. lei, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), si, prin adaugarea rezultatului din anul precedent, totalizeaza 366,01 mil. lei. Pentru anul 2008, obiectivul declarat al managementului Ardaf a fost dublarea veniturilor din prime si reducerea pierderilor spre zero, de la 58,81 mil. lei in 2007. Generali PPF - unde grupul italian Generali detine 51% din actiuni, iar fondul ceh de investitii PPF diferenta de 49% - controleaza 82% din actiunile Ardaf.