Calburean si-a facut hotel de cinci stele in Sighisoara

Autor: Mirabela Tiron 07.05.2009

Omul de afaceri Gheorghe Calburean (desen), care controleaza firma de foraj petrolier Dafora Medias, a construit un hotel de cinci stele in Sighisoara, pe o suprafata de 5.000 de metri patrati, cu 52 de camere, 3 sali de conferinta, 2 restaurante si un spa. Hotelul completeaza astfel portofoliul companiei Dafora Turism, care include alte doua unitati, o pensiune si un motel. "A fost finalizata constructia hotelului BinderBubi de catre sucursala de constructii a firmei Dafora. Investitia a fost realizata in colaborare cu firmele Gerhard Kienpointner GmbH si Raumtextil EDER GmbH din Austria", au spus reprezentantii companiei, care nu au precizat insa valoarea investitiei.