Primii doi executivi din Tiriac Leasing, schimbati

Autor: Angela Placinta 12.05.2009
Mircea Dihel, fostul director general al OTP Leasing, a preluat saptamana trecuta conducerea Tiriac Leasing, a sasea companie de pe piata, inlocuindu-l pe Adrian Alexe. Schimbarea a fost confirmata ieri de reprezentantii grupului Tiriac. De asemenea, a fost schimbat Cristian Sendroiu, al doilea executiv din companie, in locul lui fiind numit Cristian Chelu, fost director financiar la KBC Consumer Finance. Dihel, 31 de ani, a condus OTP Leasing de la infiintare, in vara anului 2007 pana in martie 2009. Adrian Alexe, 42 de ani, fostul director general al Tiriac Leasing, a condus compania din 2003. Tiriac Leasing a finantat anul trecut bunuri in valoare de circa 218 mil. euro, in scadere cu 3% fata de 2007.