Grupul francez Société Générale este interesat de finantarea reactoarelor nucleare 3 si 4

Autor: Roxana Petrescu 14.05.2009

Grupul bancar francez Société Générale, precum si filiala sa din Romania, BRD - Groupe Société Générale, au anuntat ca sunt interesate de o posibila finantare a reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda, proiect de circa 4 mld. euro. „Este o manifestare a intentiei noastre, pentru ca deocamdata nu exista discutii concrete privind finantarea acestui proiect. Noi avem deja experienta finantarii celui de-al doilea reactor al centralei de la Cernavoda, pentru care am alocat 430 mil. euro, si suntem dispusi sa participam si la proiectul reactoarelor 3 si 4", spune Ribiana Crasan, directorul departamentului de mari clienti corporativi ai bancii. Alaturi de statul roman reprezentat de Nuclearelectrica in compania de proiect pentru reactoarele 3 si 4, in aceasta investitie mai sunt implicate 6 grupuri straine.