Cea mai renumita familie din Austria este macinata de un scandal de frauda

Autor: Catalina Apostoiu 19.05.2009
Julius Meinl V, membru al uneia dintre cele mai proeminente familii austriece, obisnuia sa se laude ca nu a mers niciodata pe jos mai mult de 250 de metri, folosindu-si in rest Bentley-ul sau avionul privat.
Acum, Meinl ar putea fi limitat la a merge intr-un cerc si mai restrans, scrie The New York Times. Daca acuzatiile conform carora acesta a ridicat in secret pretul actiunilor unei companii de investitii avand indirect legatura cu afacerea de familie se dovedesc a fi corecte, el ar putea petrece in inchisoare pana la zece ani.
 
Cautiune record
Meinl, care a platit o cautiune de 100 de milioane de euro pentru a fi eliberat din inchisoare luna trecuta, insista ca este nevinovat si promite sa-si curete numele.
Insa, indiferent de cum se va incheia cazul de frauda deschis impotriva sa, imaginea imperiului de 147 de ani pe care l-a mostenit a fost serios afectata.
"Este povestea unei dinastii corporatiste care reprezinta ani de istorie economica si culturala austriaca si munca a cinci generatii care este distrusa intr-una singura", a declarat Rainer Himmelfreundpointner, autor al unei carti despre familia Meinl.
Meinl, in varsta de 49 de ani, nu a fost niciodata foarte interesat de operatiunile din domeniul produselor alimentare pe baza carora familia si-a cladit imperiul.
Stra-strabunicul sau Julius Meinl I a inventat o procedura industriala de prajire a cafelei in 1862 si a deschis magazine de desfacere. Pana la sfarsitul secolului XIX, Meinl se lauda cu cele mai ample operatiuni alimentare din Europa Centrala. A fost de asemenea cel mai important furnizor de cafea pentru armata austro-ungara in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial.
Julius Meinl II a transformat magazinele intr-un lant, conferindu-le o imagine unificata si mai apoi, in 1923, a pus bazele bancii Meinl pentru a le oferi angajatilor credite mai ieftine si a le administra pensiile.
Julius Meinl III a fugit in Londra impreuna cu sotia sa evreica inainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial, revenind in Viena in 1947 pentru a recladi imperiul familiei.
In timp ce Julius Meinl IV, cunoscut pentru modestia sa, fusese nevoit sa curete conserve de mustar in magazinele Meinl si sa astepte pana la 60 de ani pentru a prelua afacerile de la tatal sau Julius Meinl V a avansat mult mai rapid. La varsta de 23 de ani a devenit director al bancii Meinl.
 
Bancherul extravagant
Meinl V este cunoscut pentru stilul sau de viata extravagant. S-a obisnuit sa fie pazit de bodyguarzi si sa aiba sofer din adolescenta, cand familia sa se temea ca ar putea fi rapit in drum spre scoala, a declarat un prieten care a dorit sa ramana anonim.
Meinl avea planuri mari. El a incercat sa se foloseasca de increderea de care se bucura marca Meinl in Europa Centrala pentru a transforma mica banca a familiei intr-una din cele mai mari banci de investitii si operatiuni de wealth management din regiune.
Marca Meinl este vizibila in cafenelele din Viena, insa businessul familiei consta acum in principal din banca. Castigurile au urcat pana la 5,6 miliarde de euro in 2006, de la 659 de milioane de euro in 2003, insa sursa unei parti din aceasta crestere este acum cercetata.
 
Acuzatii de frauda
Criza financiara a scos la suprafata o retea de tranzactii complexe intre banca Meinl si mai multe companii din Jersey Island care reprezinta in prezent centrul unei anchete desfasurate de procuratura.
Principala acuzatie este ca Meinl, care din 2007 conduce consiliul de supraveghere al companiei, a infatisat Meinl European Land drept o investitie mai sigura decat era in realitate, a perceput comisioane prea mari pentru a se ocupa de majorari de capital pentru Meinl European Land, si a ridicat pretul actiunilor Meinl European Land folosindu-se de banii investitorilor fara ca acestia sa stie pentru a cumpara certificate in cadrul companiei.
Imperiul a fost zguduit cand investitorii din cadrul a inca doua companii purtand logoul Meinl, una cu investitii in aeroporturi, alta in proiecte energetice, au decis lichidarea acestora.
Meinl a respins toate acuzatiile, insa ancheta a dus la arestarea sa in aprilie pe motiv ca acesta si-ar putea folosi pasaportul britanic pentru a fugi din tara. Meinl a aratat ca suma neobisnuit de ridicata stabilita pentru cautiune indica faptul ca ancheta nu a fost corecta.
"Sunt hotarat sa curat numele familiei", a declarat Meinl.
Doi fosti angajati ai bancii au declarat ca Meinl crease un grup de directori loiali pe care-i rasplatea cu generozitate, in timp ce cei care-i contestau deciziile erau ignorati pana cand acestia au parasit firma.
In cadrul unui raport al autoritatii de reglementare a sectorului financiar austriac se arata ca boardul de supraveghere al bancii, din care a facut parte si tatal lui Meinl pana la moartea sa anul trecut, nu era adesea informat in legatura cu anumite tranzactii.
"Nu exista nicio indoiala ca Meinl tragea toate sforile", a declarat Martin Loffler, un avocat ce-i reprezinta pe investitorii din cadrul diviziilor anchetate.
Intre timp, Meinl a declarat ca nu si-a schimbat planurile de a preda intr-o buna zi operatiunile fiului sau, Julius Meinl VI.