Firmele germane vor avea in august-octombrie mari probleme de finantare

Autor: Mediafax 19.05.2009
Companiile germane se vor confrunta in perioada august-octombrie cu cele mai dificile provocari din punct de vedere al accesului la capital, in contextul crizei financiare, a avertizat secretarul de stat pentru economie din Germania, Hartmut Schauerte. „Testul crucial urmeaza sa vina in ceea ce priveste accesul la lichiditate al companiilor, iar situatia se va complica in lunile august, septembrie si octombrie", a declarat Schauerte. Bancile germane, ca si cele din alte state, au inasprit conditiile de creditare, provocand probleme financiare unui numar mare de companii. In aceste conditii, statul va trebui sa preia rolul de bancher, a afirmat secretarul de stat.