Ziarul de Duminica: MISTERELE CUVINTELOR / Toast… de rostit sau de inghitit?
In urma cu cateva zile, m-am oprit cu un prieten (ne dureau picioarele de atata mers pe jos si trancanit) la un bar-restaurant-cafenea-fast-food de la parterul si de pe trotuarul din fata uneia dintre cladirile cu multe etaje mascate de geamuri fumurii, ridicate anume pentru a urati orasul in zonele iertate de privelistea blocurilor comuniste.
Mese de plastic, scaune asijderea, robotei si robotele in uniforme corporatiste coborati cu lifturile rapide la nivelul solului pentru a trage „teava" cateva tigari, pentru a infuleca o chiftea americana si a savura, in ultimele minute de dinaintea reimbarcarii in lift si plonjarii in universul de lumina artificiala si aer conditionat al building-ului de „office"-uri, o limonada indulcita cu miere (s-ar parea ca mai sunt, totusi, sperante!). Dupa rapida (mai mult mimata) consultare a meniului, prietenul meu a cerut o bautura calda care sa nu fie ceai sau cafea („Va aduc o cacao fierbinte!"), iar eu, aratand cu degetul spre subsolul unei pagini a tripticului-meniu, am spus ca mi-e tare sete si ca as vrea un „toast cu sunca", sa vad cum e. Fara nici o tresarire pe chip, duducuta chelnerita mi-a explicat condescendent ca toastul (pronuntat asa cum l-am scris aici) nu e o bautura, ci paine prajita. Ah! m-am prefacut eu a inghiti galusca, atunci vreau o cafea.
Romanescul „toast", „inchinare a paharului", ne vine din franceza, ca si „a toasta", „a inchina paharul, a rosti un toast" si e mai vechi in limba, intrat, probabil, odata cu valul de neologisme din secolul al XIX-lea care ne-a conectat la limbajul latino-romanic international. In franceza, „toastul" imprumutat de romana este insa… secundar, primul sens al lui „toast" fiind acela de „paine prajita", venit din engleza. Englezii, pentru a explica etimologia lui „toast" „inchinare a paharului" si „toast" „paine prajita", trimit la franceza veche. Unde toast, toaster s-ar explica prin lat. tostare, derivat la randu-i din tostus, participiul trecut al lui torrere „a usca, a praji".
Asadar: englezii au luat din franceza cuvantul si l-au aplicat painii prajite pe care o inmuiau in bautura (atestarea cu acest sens este de prin 1430 si dovedeste cat de proaste erau bauturile englezesti). In engleza s-a nascut si sensul al doilea, cel de „inchinare a paharului" (in care se inmuiase paine prajita), ambele cuvinte fiind „restituite" francezei. De unde romana a luat intai sensul secundar, cel de „inchinare a paharului". Rom. toast, pronuntat (toust), este mai nou, chiar recent, si vine din engleza, nu din franceza. Ca si toaster, „masina de prajit paine", care se pronunta, ca in engleza, (touster), si nu ca in franceza. Franceza a imprumutat si ea din engleza numele obiectului (prima atestare consemnata de Petit Robert este din 1959), dar i-a adaptat grafia: toasteur, pron. (tostar).
Asadar: din latina in franceza, de aici in engleza si inapoi, imbogatit ca sens, in franceza, pentru ca romana, mielul bland, sa ia un sens din franceza si altul din engleza, sa le scrie la fel dar sa le pronunte diferit.
Daca duduca chelnerita din barul de la parterul unui „borcan de muraturi" m-ar fi pus la punct spunandu-mi ca „toast cu sunca" se pronunta „toust cu sunca", poate ca acest articol nu s-ar fi nascut…
Exemplificari si datari pentru sensurile si cuvintele noi din acest articol veti gasi in editia a treia a DCR (Dictionarul de Cuvinte Recente), aflat in pregatire la Editura Logos.