Artego Targu-Jiu ar putea trimite 1.600 de oameni in somaj tehnic

Autor: Mediafax 26.05.2009
Producatorul de benzi din cauciuc Artego din Targu-Jiu analizeaza posibilitatea de a trimite intreg personalul in somaj tehnic pentru doua saptamani, in perioada iunie-iulie, a declarat directorul general al companiei Viorel David. Acesta afirma ca problemele din minerit si energie influenteaza negativ activitatea societatii si, in consecinta, singurul producator roman de benzi din cauciuc pentru sectorul minier se pregateste sa trimita in somaj tehnic cei 1.600 de angajati. Compania a disponibilizat la sfarsitul anului trecut circa 600 de salariati, actualii angajati fiind in mare parte si actionari. Principalul beneficiar al produselor Artego este Societatea Nationala a Lignitului Oltenia.