Magazinele cash & carry, omise de Codul de bune practici din retail transformat in lege. Cum comentati?

Autor: Mihaela Popescu 28.05.2009
Noua lege din comertul alimentar, care reglementeaza mai strict relatiile dintre producatori si marile retele de magazine, nu va fi aplicabila in segmentul magazinelor cash & carry, adica 30% din comertul local, desi Ministerul Agriculturii, initiatorul acestei legi, a vizat toate formatele de magazine din retailul modern.
Potrivit definitiei comerciantului mentionata in textul acestei legi, publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii, noile reglementari se aplica firmelor sau persoanelor fizice care desfasoara activitati de comercializare directa catre consumator. In aceasta categorie nu intra insa magazinele cash & carry, al caror obiect de activitate este comertul cu ridicata. Accesul in aceste magazine se face doar pe baza de legitimatie, care se poate obtine doar de catre firme si persoane fizice autorizate.
Segmentul magazinelor cash & carry reprezinta circa 30% din comertul alimentar modern, potrivit datelor disponibile.
Anul trecut, cei doi jucatori activi pe acest segment, Metro Cash & Carry si Selgros, au raportat vanzari cumulate de aproximativ 2,2 miliarde de euro, adica aproape o treime din valoarea afacerilor cumulate ale lanturilor internationale de magazine alimentare in Romania, care au ajuns la 7-8 miliarde de euro la nivelul anului 2008.
Contactati de ZF, reprezentantii celor doua retele nu au dorit sa comenteze.
Pe piata locala, cele doua retele opereaza in total 42 de magazine.
Reprezentantii retailerilor spun ca aceasta este probabil „o scapare" a celor care au elaborat textul legii. Legea a fost aprobata saptamana trecuta de Guvern, prin ordonanta de urgenta, si va intra in vigoare dupa publicarea in Monitorul Oficial, adica in cateva zile.
„Noi am initiat aceasta lege pentru toate formatele de magazine din comertul alimentar", a declarat Catalin Rosculete, secretar de stat la Ministerul Agriculturii.
„Sigur este o scapare. Din cate stiu, pana la publicarea ordonantei de urgenta in Monitorul Oficial mai pot fi facute modificari ale textului legii legate de forma, si nu de fond, de exemplu in definirea termenilor utilizati", a declarat Dragos Frumosu, presedintele Federatiei Sindicale din Industria Alimentara.
Proiectul de lege a fost contestat in repetate randuri de Asociatia Marilor Retele Comerciale din Romania (AMRCR).
Reprezentantii acesteia nu au dorit sa faca comentarii pe tema impactului noilor reglementari din domeniu asupra activitatilor operationale de zi cu zi ale marilor retele de magazine, precizand ca sunt in faza de analiza a acestui aspect.
 
Ce aduce nou legea