Microsoft poate cumpara Yahoo! cu o singura conditie: sa ofere "o caruta de bani"

Autor: Andrei Constantinescu 28.05.2009
Carol Bartz (foto), directorul executiv al companiei americane Yahoo!, a declarat ca ar vinde motorul de cautare online catre Microsoft pentru un pret potrivit. Yahoo! ar fi de acord sa-si vanda motorul de cautare daca Microsoft va plati "o caruta de bani", a spus Bartz. Directorul executiv a adaugat ca ar fi de acord sa vanda intreaga companie, insa doar pentru si mai multi bani. Bartz a confirmat faptul ca Yahoo! se afla in discutii cu Microsoft, in incercarea de a ataca pozitia liderului pietei, Google. Saptamana trecuta, surse apropiate companiilor au precizat ca Microsoft si Yahoo! negociaza un parteneriat pe segmentul cautarilor online. Bartz, 60 de ani, a preluat conducerea Yahoo! in ianuarie, dupa ce fostul CEO si cofondator Jerry Yang a respins oferta de cumparare de 47,5 mld. dolari din partea Microsoft.