Seful OMV: Nu dam Petromul pe mana rusilor

Autor: Roxana Petrescu 03.06.2009
Wolfgang Ruttenstorfer, directorul general executiv al OMV, actionarul majoritar al Petrom, neaga categoric posibilitatea ca grupul sa cedeze anumite active din cea mai mare companie locala catre investitori rusi, in contextul in care recent austriecii au cedat 20% din actiunile grupului ungar MOL catre o companie rusa.
"Nu, nu, nu", a raspuns seful OMV intrebarii daca exista posibilitatea cedarii unor active din Petrom catre companii rusesti. Grupul austriac a fost acuzat recent ca nu este decat o acoperire pentru interesele rusesti chiar de catre seful MOL, grup ungar pe care OMV incerca sa-l cumpere. In contextul in care aceasta tentativa nu a reusit, OMV a vandut recent pachetul de 20% din actiunile pe care ajunsese sa le detina la MOL catre compania rusa Surgutneftegaz incasand un pret dublu fata de cel al pietei, adica 1,4 mld. euro, ceea ce a trezit numeroase suspiciuni.
Ruttenstorfer a mai spus ca va revizui planurile de investitii legate de Petrom din 2010, fara a da insa detalii suplimentare, dar precizand ca este un lucru normal in actualul context economic.
 
Petrom vrea sa fie un trader important pe energie
Seful OMV a fost prezent la inceperea constructiei unitatii de producere a energiei electrice in care Petrom va investi 500 de milioane de euro si care va fi localizata pe platforma rafinariei Petrobrazi. Centrala, care va avea o capacitate de 860 de MW, mai mare decat un reactor nuclear de la Cernavoda, ar putea aduce Petrom venituri suplimentare de peste 330 mil. euro doar in primul an de functionare. Petrom a inregistrat anul trecut afaceri de 4,55 mld. euro.