Exporturile de gaze ale Rusiei au scazut cu 56,7% in primele patru luni

Ziarul Financiar 08.06.2009

Exporturile de gaze ale Rusiei in state din afara fostelor republici sovietice au scazut in primele patru luni cu 56,7%, la 26,4 miliarde de metri cubi, comparativ cu intervalul similar din 2008, conform datelor Serviciului Federal al Vamilor, citate de RIA Novosti.

In Comunitatea Statelor Independente (CSI) Rusia a vandut 4,2 miliarde de metri cubi de gaze, in scadere cu 37,4% fata de aceeasi perioada a anului anterior.

In total, Rusia a livrat in strainatate, in primele patru luni, 30,6 miliarde de metri cubi de gaze, in valoare de 9,48 de miliarde de dolari.

Potrivit estimarilor, productia de gaze ar putea atinge in 2009 620-644 miliarde de metri cubi, iar exporturile vor fi de 190-196 miliarde de metri cubi.