Fara parlamentari sau membri de partid in Consiliul CSA

Autor: Mediafax 16.06.2009

Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) nu va putea avea in componenta senatori, deputati sau membri ai vreunui partid politic pe perioada exercitarii mandatului, potrivit unui proiect de lege adoptat recent de Guvern. De asemenea, potrivit proiectului privind modificarea unor acte normative, printre care si Legea 32/2000 privind activitatea de asigurare, Consiliul CSA nu va putea avea ca membri soti, rude sau afini pana la gradul al treilea cu Presedintele Romaniei, presedintii Camerelor Parlamentului si membrii Guvernului. Proiectul de lege adoptat de Guvern va fi trimis spre adoptare Parlamentului. In prezent, Consiliul CSA este format din Angela Toncescu - presedinte, Tudor Balta si Constantin Buzoianu - vicepresedinti, Albin Biro, Dan Constantinescu, Corneliu Moldoveanu si Aurelia Cristea - membri.