„Prima casa" poate fi vanduta in primii 5 ani

Autor: Valentina Postelnicu 16.06.2009
Senatorii din Comisia de buget-finante au adoptat ieri cu unanimitate de voturi un amendament la Ordonanta privind instituirea programului „Prima casa", potrivit caruia se elimina interdictia privind vanzarea imobilului in primii cinci ani de la achizitionare, fiind insa necesar avizul Ministerului de Finante.
Amendamentul la Ordonanta de Urgenta privind unele masuri in vederea implementarii programului „Prima casa" a fost propus de senatorul PSD Sorin Bota si adoptat de membrii comisiei cu unanimitate de voturi.
Sorin Bota a explicat necesitatea amendamentului prin faptul ca se elimina munca suplimentara pe care statul ar urma sa o aiba in cazul executarii acestor contracte din programul „Prima casa", ca urmare a nederularii corespunzatoare a lor. Astfel, se permite proprietarului sa vanda apartamentul chiar si in perioada de cinci ani dupa achizitie, iar statul ramane cu garantia neexecutata si isi recupereaza imediat banii.
Senatorii iau in calcul includerea in acest program si a actualelor credite aflate pe piata, prin refinantare, acolo unde titularii indeplinesc conditiile programului „Prima casa".
In cadrul dezbaterii din Comisia de buget a Senatului, secretarul de stat din Ministerul de Finante Cosmin Coman a spus ca amendamentul senatorului PSD poate duce la situatia unor speculatii pe piata imobiliara.
El a explicat ca specula ar putea aparea in conditiile in care proprietarul imobilului, daca il vinde in urmatorul an, va da 75.000 de euro pe o casa pe care a luat-o cu 60.000 si o poate vinde, apoi, cu 100.000 de euro.