Creditele Porsche Bank au urcat de trei ori datorita programului "Rabla"

Autor: Angela Placinta 01.07.2009
Porsche Bank, specializata in credite auto, a inregistrat in primele cinci luni o triplare a imprumuturilor acordate, pana la 9,4 milioane de euro, datorita programului Remat de innoire a parcului auto. Banca a acordat pana la sfarsitul lunii mai credite pentru achizitia a 965 de masini, cu 83% mai multe decat in aceeasi perioada din 2008. "Ofertele noastre au facut ca programul Remat sa reprezinte 45% din activitatea de creditare a companiei. De exemplu, am transformat prima de casare in avans pentru masini cu valoarea sub 11.800 de euro", afirma Kurt Leitner, directorul executiv al Porsche Finance Group.