SUA inaspresc conditiile de obtinere a vizelor

Autor: Mediafax 01.07.2009

SUA reintroduc, incepand din 1 iulie, pragul de refuz al cererilor de viza de 3 procente drept conditie pentru admiterea in programul Visa Waiver, masura fiind, potrivit Ministerului roman al Afacerilor Externe (MAE), urmarea faptului ca sistemul de monitorizare a iesirilor de pe teritoriul SUA nu a putut fi implementat pana la 30 iunie. Ambasada SUA anuntase in februarie reducerea pragului de refuz al cererilor de viza de la 10 la 3%. Reprezentantii MAE au declarat ca revenirea la pragul maxim de refuz al vizelor, de 3%, drept conditie de acces al unui stat in programul Visa Waiver, nu este o decizie luata recent de autoritatile americane, ci o masura care decurge automat din legislatia adoptata de Congresul american in luna august 2007, in conditiile in care sistemul de monitorizare a iesirilor de pe teritoriul SUA nu a putut fi implementat pana la data de 30 iunie 2009.