Primaria Siret cauta un milion de euro cu o emisiune de obligatiuni pe Bursa

Autor: Mediafax 01.07.2009
Primaria orasului Siret din judetul Suceava va lansa in perioada 7 iulie - 9 iulie o emisiune de obligatiuni, in valoare de 4 mil. lei (0,95 mil. euro), care vor fi listate ulterior la Bursa de Valori Bucuresti. CNVM a aprobat, saptamana trecuta, prospectul ofertei de emisiune de obligatiuni. Municipalitatea va emite 40.000 de obligatiuni, la pretul de 100 lei/unitate, iar intermediarul ofertei este BCR Securities. Dobanda oferita
de primarie va fi egala cu 15,5% pentru primul cupon si cu media dobanzilor ROBID si ROBOR la sase luni plus 1,5%, pentru urmatoarele intervale, se arata in buletinul CNVM.