Ioan Niculae ar putea imprumuta 3,5 mil. euro de la Raiffeisen pentru Cerealcom Alexandria

Autor: Mediafax 02.07.2009
Cerealcom Alexandria, firma specializata in comertul cu cereale, controlata de Ioan Niculae (desen) prin intermediul Interagro, ar putea imprumuta 15 milioane de lei (3,5 mil. euro) de la Raiffeisen Bank pentru achizitia de cereale si plante oleaginoase si finantarea activitatii curente. Operatiunea va fi discutata la 6 august de catre actionarii firmei, potrivit informatiilor companiei. Cerealcom Alexandria, listata pe piata Rasdaq, are un capital social de 51,8 mil. lei, impartit in 517,9 milioane de actiuni cu o valoare de 0,1 lei. Cel mai recent transfer a fost realizat la 18 mai, cand titlurile firmei au scazut cu 25%, la un pret de 0,03 lei pe titlu fata de referinta. La aceasta cotatie, capitalizarea bursiera a Cerealcom Alexandria este de 15,53 mil. lei. Principalii actionari sunt firmele Interagro, care controleaza 48,45% din titluri, si Interaction, cu 23,41%.