In doua saptamani incep lucrarile la autostrada Cernavoda-Constanta

Autor: Catalin Lupoaie 21.07.2009

Lucrarile la tronsonul Cernavoda Constanta (51 km) vor incepe in urmatoarele doua saptamani, dupa ce constructorii vor finaliza proiectarea si organizarea de santier, potrivit lui Radu Berceanu, ministrul Transporturilor. Pe acest tronson, exproprierile sunt finalizate deja in proportie de 80%.

Valoarea proiectului se ridica la circa 413 mil. Euro, din care circa 70,8 mil. Euro sunt fonduri neramburasabile de la Uniunea Europeana. “A fost finalizat auditul Autoritatii de Management pentru Programul Operational Sectorial de Transport si putem accesa fondurile nerambursabile de la UE. In 2007-2008 a fost intarziat acest proces, care a fost finalizat anul acesta in sase luni”, a declarat Berceanu.

Autostrada Cernavoda - Constanta (impartita in doua tronsoane, Cernavoda- Medgidia  si Medgidia- Constanta) urmeaza sa fie finalizata la 1 mai 2011, potrivit ministrului Berceanu.