Mazare: Prezentarea de moda nu a avut legatura cu vreun "sentiment pro-nazist"

Autor: Mediafax 28.07.2009

Primarul Constantei, Radu Mazare, a afirmat ca prezentarea de moda la care a fost imbracat in hainele unui general german nu a avut legatura cu vreun "sentiment pro-nazist". "Nu reprezinta o surpriza pentru mine faptul ca oponentii politici sau ziaristii platiti incearca sa profite de falsul conflict iscat intre mine si unele organizatii reprezentantive ale comunitatii evreiesti. Eu mi-am cerut public scuze, am si explicat ca prezentarea nu avea nicio legatura cu vreun sentiment antisemit sau pro-nazist", a declarat Mazare. Primarul Constantei este cercetat dupa ce Parchetul instantei supreme a primit o sesizare la adresa lui Radu Mazare si a declinat-o catre Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta.