Aproape 1.400 de companii din toata tara au o cifra de afaceri de peste 19 milioane de euro

Autor: Izabela Badarau 06.08.2009

Un numar de peste 1.400 de companii din toata tara sunt incadrate de la 1 august in categoria marilor contribuabili, adica au avut in 2008 o cifra de afaceri de peste 70 mil. lei (19 mil. euro), urmand ca alti 500 sa adere la aceasta categorie de anul viitor. Includerea pe lista marilor contribuabili inseamna pentru companii ca depunerea declaratiilor si plata impozitelor se va face la o entitate separata a Ministerului de Finante, numita Directia de Administrare Mari Contribuabili. „Partea negativa a lucrurilor este ca pentru a-si rezolva diverse probleme pe care le au contribuabilii din aceasta categorie se adreseaza acestei entitati si nu directiilor locale care sunt mai aproape de ei si care cunosc mai bine situatia locala", spune Emilian Duca, partener la firma de consultanta fiscala si audit BDO Romania. Un mare contribuabil este o companie care a avut in anul precedent o cifra de afaceri de peste 70 mil. lei (circa 19 mil. euro), dar sunt si alte criterii pe baza carora o societate poate fi incadrata in aceasta categorie. „Pe scurt, referitor la criteriile de admitere in lista marilor contribuabili, le-as imparti in doua categorii pentru simplificare: criterii generale si criterii specifice. Criteriile generale aplicabile in prezent sunt cele din Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului finantelor publice numarul 753 din 2006 privind organizarea activitatii de administrare a marilor contribuabili, cu modificarile si completarile ulterioare, ultima intrata in vigoare la 31 iulie 2009. Criteriile specifice apar in acelasi act normativ si se refera la contribuabilii nou-infiintati, la cei aflati in procedura insolventei, la contribuabilii rezultati in urma divizarii unui mare contribuabil sau a unei fuziuni", spune Emilia Dragu, partener la firma de consultanta fiscala TaxHouse si fost director in ANAF. Anul acesta s-a facut o amanare a aderarii contribuabililor mici din Municipiul Bucuresti care indeplinesc criteriile de selectie pentru incadrarea ca mari contribuabili (inclusiv cifra de afaceri pentru anul 2008), care insa nu au fost preluati din luna august, ci vor fi preluati incepand cu 1 ianuarie 2010, explica Dragu. In lista valabila de la 1 ianuarie 2010, mai apar peste 500 de mari contribuabili, pe langa cei 1.400 care sunt incadrati in aceasta categorie incepand cu 1 august anul acesta. La categoria contribuabililor mijlocii, in lista ANAF valabila de la 1 august anul acesta apar peste 14.200 de companii din toata tara. Criteriile privind incadrarea la aceasta categorie pot diferi de la judet la judet. Pentru contribuabilii mijlocii din Municipiul Bucuresti, pragul minim al cifrei de afaceri a fost diminuat incepand cu 1 august 2009 de la 25 mil. lei la 6,7 mil. lei, pragul maxim fiind de 70 mil. lei. Modificarea s-a produs printr-un ordin al ministrului finantelor publicat pe 31 iulie 2009, suplimentandu-se astfel numarul de contribuabili preluati cu inca circa 3.000 de contribuabili.