Afacerile Transilvania Constructii au scazut de trei ori

Autor: Rares Jitianu 11.08.2009

Compania Transilvania Constructii (COTR) a raportat pentru primul semestru din acest an un profit de 0,6 mil. lei (140.000 de euro), de sase ori mai mic decat rezultatul inregistrat in perioada similara a anului trecut, de 3,6 mil. lei. In acelasi timp, afacerile companiei au scazut de trei ori, de la 32,2 mil. lei la 11,9 mil. lei (2,8 mil. euro). Rezultatele consemnate de companie in primul semestru sunt mult sub nivelul bugetat de companie. Astfel, profitul societatii a fost realizat in proportie de 45%, compania asteptand un rezultat net de 1,4 mil. lei, in vreme ce afacerile au reprezentat jumatate din nivelul bugetat, de 23,3 mil. lei. Actiunile companiei se tranzactionau in debutul sedintei de astazi la un pret de 31 lei/actiune, cu 5,5% sub nivelul de referinta.