INTERVIU / Ion Nicolae, pelerin la Compostela: „Oamenii obisnuiti merg uitandu-se in jos, pelerinii – privind in sus"

Autor: Stelian Turlea 12.08.2009
 
Ion Nicolae este doctor in geografie, cu o teza despre suburbanismul din Romania; e autor si coautor a peste 50 de volume, intre care „Enciclopedia Statelor Lumii" (prima editie in 1975, ultima, a XI-a, in 2008), enciclopediile tuturor continentelor, „Statele Uniunii Europene" (2006), „Capitalele Europei" (2008); apreciat cercetator al numelor de locuri (toponimelor), in legatura cu care a publicat in ultimii ani doua lucrari: „Toponimie geografica" (2006) si „Toponimie romaneasca si internationala" (2008), ambele la Editura Meronia. Alaturi de Silviu Negut, azi cunoscut profesor la ASE Bucuresti, a publicat mai multe lucrari dedicate superlativelor Terrei; de asemenea, impreuna, cei doi au realizat prima lucrare dedicata obiectivelor incluse in Patrimoniul Mondial UNESCO. A calatorit in lumea larga, in ultimii trei ani petrecandu-si mare parte din vacanta de vara pe meleagurile iberice, in calitate de pelerin la Santiago de Compostela. Este, probabil, singurul roman care, in timpurile noastre, a parcurs pe jos drumul catre Santiago de Compostela, al treilea loc de pelerinaj al lumii crestine, dupa Ierusalim si Roma.
 
 
- Ce v-a determinat sa faceti de trei ori acest pelerinaj care este o aventura chiar si o singura data?
- Pelerinajul la Santiago de Compostela - neobisnuit pentru o persoana din rasaritul ortodox al Europei - s-a cristalizat in mintea mea intr-o perioada destul de lunga. Mai intai mi-a dat de gandit afirmatia lui Goethe dupa care Camino de Santiago (expresie sub care e cunoscut in lumea larga acest pelerinaj) a fost cel care a creat Europa. Apoi, declararea sa in 1986 drept Itinerar Cultural European si includerea in anul 2003 in Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO, au sporit dorinta de a cunoaste acest spatiu, plin, nu o data, de miracole.
Acestor elemente livresti li s-a adaugat unul concret, anume „intalnirea" intr-un inceput de august (2005), in Plaza de Obradoiro - marcata de impunatoarea catedrala ce adaposteste moastele apostolului Iacob (Santiago, in spaniola) - cu multimea pestrita, luminoasa, bucuroasa a celor sositi din toate colturile lumii si ajunsi la capatul pelerinajului lor. Ma aflam in capitala Galiciei in contextul unei excursii in circuit, in Spania si Portugalia, pe timpul careia, in ziua urmatoare, catre Leon am putut observa cum, pe poteca din lungul soselei, pelerini, singuri sau in mici grupuri se indreptau, pedestri sau pe biciclete, in sens opus, catre Santiago. Cum mersul pe jos cu rucsacul in spate nu-mi este strain (am colindat muntii nostri, cu familia, veri la randul) am luat decizia de a ne inscrie si noi in lungul sir al pelerinilor, alcatuit din persoane sosite din toata lumea.
Despre o chemare religioasa, cu parere de rau o spun, nu cred ca a fost vorba atunci cand am decis sa parcurgem acest traseu faimos. Incep sa cred ca pentru un roman ortodox (nu catolic) si, in plus, „hranit" zeci de ani cu ateism marxist-leninist completat in ultimele doua decenii de civilizatia consumista occidentala, ea prinde contur mult, mult mai greu. Aceasta constatare poate fi si raspunsul mai scurt, direct, la intrebarea dvs. privitoare la repetarea acestui traseu, deloc facil, mai ales in miez de vara. In plus, nu sunt singurul care – odata parcurs Camino-ul - am simtit nevoia de a reveni. Odata parcurs Camino (in totalitate sau in parte), vei cauta sa revii ori de cate ori vei avea prilejul. Se spune pe buna dreptate: „Camino te cheama!" Poate suntem – impreuna cu sotia mea – singurii din Romania cu trei camino-uri la activ, pentru ca deocamdata sunt extrem de putini cetateni din spatiul carpato-danubiano-pontic inregistrati ca pelerini. Spre exemplu, in intreg anul 2006, am fost doar 45 de cetateni romani (dintr-un total de 100.377 pelerini – nici macar cat pasagerii unui autocar), iar anul trecut am fost 78 (din 125.141 pelerini). Cei care parcurg o parte din camino fara a ajunge la Santiago de Compostela nu sunt cuprinsi in aceste statistici.
 
- Ce reprezinta pelerinajul la Santiago de Compostela, cum s-a format si s-a impus el de-a lungul istoriei?
- Santiago de Compostela este locul unde, conform traditiei, au fost depuse ramasitele pamantesti ale apostolului Iacob, cel care a predicat cuvantul Domnului in spatiul iberic. Ele au fost descoperite dupa aproape opt secole (in anul 830) de pustnicul Pelayo, episcopul Teodomiro comunicand minunata veste regelui asturian Alfonso II (791-842); acesta s-a pus imediat sub protectia sfantului Iacob, sfant ce a devenit (alaturi de Fecioara Maria) patronul religios al micilor regate crestine din peninsula (ocupata atunci in cea mai mare parte de catre mauri), sub flamura sa realizandu-se in secolele urmatoare Reconquista. De altfel, Sfantul Iacob este cunoscut in Spania si sub numele de Santiago Matamoros (adica „omoratorul de mauri").
Descoperirea mormantului cu moastele apostolului a fost apoi facuta cunoscuta la Aachen, capitala Imperiului Carolingian si, drept urmare, crestini din toata Europa (occidentala) si nu numai au inceput sa se indrepte catre locul in care s-a ridicat o catedrala, „mostenita" de cea actuala, ce pastreaza intr-o racla de argint moastele sfinte. S-au reactivat vechile drumuri romane (portiuni ale acestora au ajuns intacte pana in zilele noastre), au aparut orase, iar calugarii benedictini au construit manastiri si locuri de primire (adapost si hrana) pentru cei care se indreptau spre sau reveneau de la Santiago de Compostela. Cavalerii templieri (cu un castel impunator la Ponferrada) s-au ingrijit de protectia sutelor de mii de pelerini care, nu de putine ori, erau tinte ale raufacatorilor. Atat de profund a patruns in identitatea culturala occidentala acest drum spre Santiago, incat Dante Alighieri spunea in lucrarea sa Vita Nuova ca in sens strict sunt numiti pelerini numai cei care merg la Santiago de Compostela.
Revenind la intrebare, cred ca acest pelerinaj s-a impus – in Evul Mediu cel putin – ca un element de intarire a credintei crestine, amenintata din toate partile, cu deosebire, in spatiul iberic,de puterea islamica. De asemenea, el a contribuit, in timp, la formarea constiintei europene pentru cei care, desi vorbeau limbi diferite, aveau aceeasi credinta si se cunosteau mai bine in situatii adesea dificile, facand dovada, ca si azi, a spiritului comunitar. Desigur ca, de-a lungul celor mai bine de 1.000 de ani, semnificatia religioasa s-a diminuat; de altfel in secolul al 19-lea, pelerinajul devenise o romantica si inutila concesie facuta trecutului, un fenomen superstitios pe care progresul si stiinta il condamnasera la disparitie. Si realitatea parea sa confirme aceasta asertiune: la 25 iulie 1867, ziua Sf.apostol Iacob, se aflau in catedrala (imensa!) doar 40 de pelerini. Timp de decenii apoi, pelerinajul s-a pastrat la cote minime, vecine cu extinctia.
In ultimul patrat de veac, pelerinajul a capatat o noua dimensiune, in contextul dinamizarii asociatiilor prietenilor Sf.Iacob infiintate in mai multe tari (ele promoveaza pelerinajul si asigura, in unele cazuri serviciile pentru pelerini in albergurile din Spania) si al celor doua vizite (1982,1989) facute la Santiago de Compostela de catre papa Ioan Paul al II-lea. Pelerinajul tinde treptat spre dimensiunile de odinioara in asa-numitii ani sfinti, cand praznuirea Sf. Iacob (25 iulie) cade intr-o zi de duminica. Spre comparatie daca in 1992 (an obisnuit) au fost circa zece mii de pelerini, in anul urmator, an sfant, au sosit la Santiago aproape o suta de mii. Urmatorul an sfant este 2010. Putem spune ca unificarea economica si apoi politica a Europei a refacut in ultimele decenii, pe un alt plan, acel spatiu propice deplasarii unor cetateni, constienti de spiritualitatea comuna, dincolo de conotatiile nationale specifice.
 
- Ce mai reprezinta azi, intr-o lume puternic laicizata, pelerinajul? Cine mai participa la el?
- Initial a fost motivatia profund spirituala de a cere sfantului Iacob protectie si ajutor (prin miracole); ulterior, s-a calatorit spre Santiago pe un drum deloc usor si cu destule pericole pentru indeplinirea unei promisiuni si/sau pentru executarea unei penitente. Pentru cei de azi, pelerinajul prezinta motivatii in parte diferite, prevaland incarcatura sa culturala.
In acest sens Camino este o ocazie unica de a te intalni cu unele dintre cele mai reprezentative realizari ale culturii religioase si ale civilizatiei urbane premoderne spaniole, unele dintre ele incluse deja in Patrimoniul UNESCO. Catedralele din Burgos, Leon, Astorga si Santiago de Compostela, cetatile urbane extramuros Jaca, Pamplona, zidurile puternice (conservate cu grija) ce inconjurau odinioara orasele Pamplona, Burgos, Leon, Astorga, manastirile celebre, unele cu necropole regale (precum cea din Najera), bisericile romanice (sec. X-XI), precum cele din Jaca si Fromísta s.a. O intreaga lume – consemnata in piatra - iti iese in drum, „te saluta" si te obliga sa o saluti gandindu-te mereu unde eram si ce faceam noi atunci cand locuitorii acestor spatii ridicau cu truda si tenacitate adevarate monumente ale credintei si ale puterii omului.
Cei indragostiti de natura, si sunt destui, pot admira padurile de fag si stejar din cuprinsul lanturilor muntoase ce constituie Muntii Pirinei de la granita cu Franta) in trei bariere naturale traversate de pelerini la 1.130 m (Montes de Oca, inainte de Burgos), apoi la 1.490 m (Montes de Leon, dupa Foncebadon) si la 1.296 m (la O Cebreiro, prima localitate din Galicia de pe Camino francez). Surpriza mare o reprezinta padurile de eucalipt strabatute pe ultima suta de kilometri, paduri din care te astepti sa sara vreun cangur sau sa-si arate chipul nostim vreun urs koala. Nimic din toate acestea, doar arbori inalti de pana la 30 m ai unei specii introduse din ratiuni economice.
Aceste realitati ale unui spatiu diferit de cel de acasa (pentru multi dintre pelerini) se infatiseaza ca puncte tari „peisagistice" ale unei experiente deosebite. La fel de important este insa si peisajul uman, oferit de cohortele de pelerini si de localnicii care-i intampina pe cei sositi de „peste mari si tari" in localitatea lor cu indemnurile „Ultreia!" (Mai departe) si „Suseia!" (Mai sus, sufleteste). Ati intrebat cine mai participa? Un studiu sociologic recent arata ca prototipul pelerinului din zilele noastre este urmatorul: persoana tanara, de provenienta urbana, student sau cu studii superioare, cu un nivel de cultura mediu sau mediu superioara si cu o dorinta evidenta de a cunoaste/trai noi experiente si de a invata. Pelerini celebri au fost, in perioada de glorie, regi si imparati, parinti ai bisericii precum Francisc de Asisi, iar in timpurile mai noi, Josemaria Escriva (fondatorul organizatiei Opus Dei, sanctificat de curand), principele Felipe, mostenitorul tronului Spaniei, actorii Anthony Quinn si Shirley MacLaine, ori scriitorul brazilian Paulo Coelho, ultimul prezentand aceasta experienta unica in doua texte aparute si in limba romana („Camino" si „Jurnalul unui mag").
Revenind la experienta personala a celor trei camino-uri, pot spune ca, dincolo de intalnirea cu un spatiu diferit de cel de acasa, semnificative au fost discutiile cu ceilalti pelerini; s-a conturat ideea comuna dupa care camino e ceva cu totul special, care in mod clar iti va marca pentru totdeauna viata. Folosesc acest moment al discutiei noastre pentru a semnala surpriza ce se citea pe fetele interlocutorilor nostri cand le spuneam (discutia era in franceza sau engleza, mai poticnit in spaniola sau italiana) ca suntem din Romania, ei avand in minte doar imaginea romanului fabricata de mass-media. Sper ca prin comportamentul nostru sa fi schimbat ceva din aceasta impresie generala detestabila lasata de unii dintre conationalii nostri si generalizata (din lene) de jurnalisti de proasta extractie. In cateva ocazii, sotia mea, Cornelia, a ajutat unii pelerini aflati in dificultate fizica si psihica (entorse, stari depresive s.a.) facandu-i apti pentru continuarea in bune conditii a camino-ului. Aceste gesturi nu au fost „pura propaganda a romanilor buni", ci au izvorat din spiritul camino-ului, intrajutorarea fiind acolo la ea acasa sub toate aspectele.
 
- In mod concret, cum se desfasoara camino (durata, masa, casa), ce dificultati trebuie sa depaseasca cei care se angajeaza in pelerinaj?
- Durata este la alegerea pelerinului. Pentru a ti se recunoaste aceasta fapta, trebuie sa parcurgi minimum 100 km (ultimii pana la Santiago de Compostela). Cel mai apropiat punct important (de unde se poate procura si „pasaportul" de pelerin) este Sarria (110-112 km de Santiago). Este si punctul de unde pornesc cei care au la dispozitie un timp limitat (cca o saptamana) si vor totusi sa traiasca o experienta unica, finalizata cu o slujba magnifica in catedrala, slujba ce se tine in fiecare zi la ora 12.00. Catedrala este plina de pelerini si turisti, iar in fata lor – inainte de slujba propriu-zisa - se face un raport asupra celor sositi si inregistrati la Oficina de Peregrinaciones. Va pot spune ca nimic nu este mai emotionant decat sa auzi numele tarii rostit datorita tie in fata a mii de straini, care, majoritatea, au in minte romanul-„delincvent" si nu romanul-pelerin! Uiti si de caldura mesetei, si de ploaia galiciana care in arealul lui O Cebreiro a tinut (cu mici pauze) 36 de ore, si de oboseala care se acumuleaza la capatul a 20-30 sau chiar mai multi km parcursi intr-o singura zi (si apoi zi dupa zi). Sunt si pelerini care pornesc spre Santiago de acasa, adica din Germania (720 la numar in anul 2008), Olanda (733 in acelasi an), Austria, Elvetia, fara a-i mai aminti pe francezi (1.961 in anul 2008). Am cunoscut in vara anului 2006 un olandez ce revenise pe camino dupa ce cu doi ani mai inainte calatorise – pe bicicleta - cale de 2.600 km de acasa si pana la Santiago. Apoi o frantuzoaica aflata pe drum de mai bine de doua luni, timp in care parcursese 1.300 km (si mai avea alte cateva sute pana la Santiago de Compostela). Va puteti forma astfel, cred, o impresie asupra persoanelor care se angajeaza la aceasta calatorie nu doar pe meleaguri batute de soare, vant si ploi (depinde de anotimp), ci si catre tine insuti. Durata este deci la alegerea pelerinului.
Masa nu reprezinta o problema, deoarece mancarea este destul de ieftina (chiar si pentru buzunarele unor romani obisnuiti). De asemenea, in numeroase localitati de pe traseu, se serveste asa-numitul meniu al pelerinului, la un pret de 7-9 euro! Oricum, pe camino te lecuiesti de a face din luarea mesei o activitate continua sau esentiala; se si spune intre pelerini sa lasi foamea sa-ti spuna cand sa mananci. In acest context nu este de mirare ca majoritatea pelerinilor (eu cred ca toti) se intorc acasa ceva mai „efilati" (eu am slabit 3-4 kg, fara sa am aceasta intentie declarata).
In privinta cazarii, lucrurile au fost clarificate demult, in sensul ca pe baza asa-numitului Credencial (pasaport de pelerin, in care se marcheaza punctele/localitatile prin care ai trecut si unde ai innoptat), te poti caza in asa-numitele alberguri (adaposturi pentru pelerini). Cele mai comode (sub raport financiar) sunt cele municipale sau cele amenajate/organizate de catre manastiri, unde obtii acest pat (sau o saltea/colchon) in schimbul a 3-4 euro. Exista si alberguri private, cu tarife mai ridicate (6-8, mai rar 10 euro), la care se pot face rezervari, aspect ce devine foarte important pe ultima suta de km, cand are loc o „masificare" a pelerinajului. In celelalte alberguri te cazezi in ordinea sosirii. In orasele mai mari, precum Burgos sau Logrono, pe timpul verii sunt puse la dispozitia pelerinilor sali de sport unde se pot caza folosind sacul propriu de dormit (obligatoriu pe intreg camino) pus pe o colchoneta (un fel de tatami).
In privinta dificultatilor acestea sunt varibile, diferite, in functie de ceea ce si-a propus fiecare dintre cei ce-si doresc o asemenea experienta unica din toate punctele de vedere. Este nevoie, dupa cum va imaginati, de o a anumita pregatire fizica, de un fel de antrenament pentru a putea strabate zilnic „portia" de kilometri propusa. In cazul nostru am inceput prin a face cam 10-12 km zilnic prin Bucuresti, trecand apoi la parcurgerea pe jos a distantei Bucuresti-Buftea (25 km). Astfel ca eram deja pregatiti (fizic si numai) pentru camino. Teoretic poti face si 5-6 km intr-o zi atunci cand timpul pe care-l ai la dispozitie este generos. In acest caz, trebuie sa astepti, in localitatea-terminus a fiecarei zile pana la orele 13-14 cand se „deschide" si sa pleci cel mai tarziu la orele 8 a.m. Vara, un mare „dusman" il reprezinta caldura, ce imbraca forme caniculare cu deosebire in meseta. In Galicia, in schimb, ploaia isi intra in drepturi. Evident ca sunt si portiuni cu pante accentuate, mai numeroase in sectiunile muntoase ale traseului. Alte dificultati sunt cele de comunicare cu localnicii satelor, care in majoritatea cazurilor vorbesc doar spaniola. Te poti bizui insa pe colegii spanioli de drum (stiutori de limbi straine) sau pe alti pelerini cunoscatori de spaniola, intrajutorarea fiind una dintre cutumele camino-ului. Pe scurt, dificultatile sunt mai degraba de ordin psihologic si as raspunde cu un „slogan" de acum un deceniu: „Daca vrei, poti!". Rasplata, adica bucuria pe care o vei simti la sfarsitul camino-ului, depaseste cu mult orice dificultate imaginabila.
 
- Ati strabatut traseul de trei ori. Ce fel de oameni ati intalnit?
- Am strabatut traseul intr-adevar de trei ori, dar numai de doua ori, in 2006 si in 2008, am ajuns la Santiago de Compostela. In 2006, am parcurs distanta dintre Roncesvalles si Santiago (cca 740 km), in 2007 am acoperit distanta dintre Lescar (Pau, Franta ) - Somport – Puente la Reina – Burgos – Leon (peste 600 km), iar in 2008, pe cea de la Belorado (60 km de Burgos, orasul faimosului El Cid Campeador) la Santiago de Compostela si de acolo pana la Fisterra (623 km), locul unde, conform traditiei, au debarcat discipolii apostolului Iacob cu ramasitele pamantesti ale acestuia.
Am intalnit, in mod firesc, o multime de oameni din toata lumea! Si de fiecare data am intalnit oameni care aveau cate o experienta romaneasca: fie calatorisera pe meleagurile noastre la prieteni, fie – asa cum a fost cazul unei profesoare din Franta – venisera cu ajutoare in primii ani de dupa revolutie si ramasesera in relatii cu locuitorii satelor respective, fie aveau acasa prieteni dintre romanii plecati la munca pe meleagurile lor. Ca sa va faceti o impresie asupra „componentei" stocului de pelerini la un moment dat, va spun ca asta-vara, la Leon, in albergul amenajat intr-un complex monastic, eram 60 de pelerini din 19 tari (inclusiv din Australia, Brazilia, Israel). Cei mai numerosi sunt spaniolii, oameni prietenosi, comunicativi.
Intr-o formula relativ concisa, pot spune ca oamenii intalniti pe camino sunt deosebiti si in acelasi timp obisnuiti. Deosebiti pentru ca s-au angrenat intr-o actiune cu totul speciala, pe un drum incarcat cu o istorie deosebita si cu semnificatii aparte, obisnuiti pentru ca nu ies in evidenta prin ceva care sa umple primele pagini ale ziarelor si/sau revistelor. Imi place sa spun ca este vorba de o intreaga lume pornita la/pe drum, o lume a inimilor si sufletelor deschise, a celor care vor sa traiasca (cel putin o perioada de timp) intr-un spatiu lipsit de rautate, de conflicte de orice natura, de stiri privind catastrofe naturale sau umane sau detaliind intimitatea falselor vedete (politice sau de oricare alta natura). Motivatia pelerinajului este diferita, am mai spus-o, cei mai multi (inclusiv Cornelia si cu mine) cautand sa afle mai multe despre ei insisi. Pentru cei tineri, camino este si un prilej de performanta sportiva, o buna parte parcurgand doar ultima portiune a traseului, grabiti si galagiosi (dar nu foarte tare), dornici de noi cunostinte, ceea ce nu e rau deloc.
 
- Ce au insemnat pentru dvs., ca experienta spirituala, aceste drumuri?
- Ca antropogeograf, m-a interesat si ma intereseaza latura umana, antropica a spatiilor strabatute, modul in care omul si natura (cata mai exista in starea ei fireasca) se influenteaza, rezultanta fiind varietatea mare de peisaje, dar si de tipuri antropologice/spirituale. Latura spirituala ramane si in zilele noastre insemnata, dar, cel putin pentru mine, un om cu o formatie nonreligioasa, ea imbraca mai mult forma cunoasterii diferitelor experiente umane (personale sau ale altor pelerini) care treptat te apropie de cel ce ne vegheaza drumul nostru in viata. Spusele Mantuitorului „Eu sunt calea, adevarul si viata" capata inteles pe acest camino, orientat/marcat noaptea de Calea Lactee. Acest din urma fapt mi-a trezit urmatoarea constatare comparativa, ce exprima una dintre diferentele existente intre noi si occidentali. Daca in Spania numele aceste galaxii s-a transferat - in formula Calle de las Estrellas (Drumul stelelor) - drumului celor porniti sa-l afle pe trimisul Domnului nostru Iisus Hristos, in folclorul romanesc este „Calea Robilor", semnaland directia opusa (si la figurat) a celor dusi de tatari dincolo de Nistru. La noi marcheaza un drum al durerii, in timp ce la spanioli/occidentali este un drum al sperantei!
De aceea, inscris in acest traseu „cu directie opusa" celui traditional romanesc, simti tot mai clar semnele divinitatii calauzitoare. Privind in sus, spre imensitatea cerul instelat (dis-de-dimineata, pe racoare, pentru a parcurge in bune conditii o parte a traseului), dar atent si la drum, si la sunetele ce marcheaza trezirea la viata a naturii, simti ca exista o lume in care agoniseala de bunuri materiale este superflua, ai dovada a cat de putin ii trebuie omului pentru a fi fericit. Sotia mea, mai sensibila, remarca in acest context deosebirea dintre oamenii obisnuiti si pelerini; primii merg privind in jos, parca duc o povara de gat (e povara materialului), in timp ce noi, pelerinii, mergeam privind inainte sau in sus, avand sentimentul de libertate al pasarilor in zbor. Am fost de acord cu aceasta viziune care ne plaseaza in alt orizont de timp si spatiu. De aici si pana la aparitia, perceptia, mai bine zis, a miracolelor nu a fost decat un pas. Si cel putin doua asemenea situatii care nu au nici o explicatie „stiintifica" (asa consider eu) ni s-au „aratat", dar las pe fiecare dintre cititori sa traiasca asemenea experiente.
 
- Veti mai continua pelerinajul?
- Cred ca am spus-o parca la inceput: odata ajuns la Santiago, simti dorinta irepresibila de a reveni. Asta deoarece, in zilele noastre, important este drumul si nu destinatia. Jean-Jacques Rousseau constata ca „daca vrei sa ajungi undeva, ia un mijloc de transport, dar daca vrei sa calatoresti, ia-o pe jos". In plus, posibilitatea de a petrece – din nou - cateva saptamani in compania unor oameni cu totul speciali (adica normali) trezeste in noi dorinta de a repeta acest pelerinaj. Da, vom fi si anul acesta in drumul spre Santiago de Compostela, probabil ca momentul aparitiei acestui interviu ne va gasi dincolo de mijlocul camino-ului, preconizand sa ajungem in capitala Galiciei pe 28 august.
 
- Veti topi experientele intr-o carte?
- Acesta a fost unul dintre gandurile mele la revenirea din primul pelerinaj. Dar, fiind un traseu cu totul deosebit, cu o incarcatura spirituala aparte, am considerat ca este nevoie de mai multa traire „caminanta" pentru a transmite si cititorilor specificul acestui demers aparent turistic. Cartea va iesi candva, pe editor l-am gasit in persoana prietenului Horia Matei, directorul Editurii Meronia, specializata in publicarea de carte de foarte buna calitate. Sa speram ca noul camino, cel din 2009, va aduce si starea necesara redactarii finale a cartii. Va multumesc pentru atentie si sper ca o parte dintre cei care vor citi acest interviu se vor gandi ca n-ar fi rau sa incerce si ei ceva special si foarte la indemana pana la urma.
 

In imagini: 1. Prof. Ion Nicolae la gat cu scoica Sf. Iacob, ce se pune de regula pe rucsac atunci cand te deplasezi; 2. Bucuria incheierii pelerinajului; 3. Burgos, mormantul lui El Cid Campeador; 4. Fisterra, capatul lumii; 5. Marcaj al vechiului drum; 6. Gaudi la Leon; 7. Cruz de Hierro, altitudinea maxima de pe traseu; 8. Pelerini si autostrazi