CFD-urile - instrumente in marja - vor fi tranzactionate de luni la Sibex

Autor: Rares Jitianu 12.08.2009

Contractele pentru Diferenta (CFD) vor intra la tranzactionare pe piata derivatelor de la Sibiu incepand de luni, dupa ce operatorul de piata a primit de la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNMV) certificatele de inregistrare pentru instrumentele financiare. Pentru inceput investitorii vor putea tranzactiona CFD-uri cu activul suport actiunile BRD, SIF Banat-Crisana (SIF1), SIF Muntenia (SIF4), Banca Transilvania (TLV), Petrom (SNP) si Broker Cluj (BRK). "Probabil ca va trece putin timp pana cand investitorii si brokerii se vor obisnui cu noile contracte si cu sistemul de tranzactionare. Nu stiu cat timp le va lua investitorilor sa perceapa avantajele CFD-urilor. Practic, un CFD este un spot in marja", spune Dariu Cipariu, directorul general adjunct al Sibex.