Niculae ia un credit de 2 mil. euro de la Raiffeisen pentru Comcereal Prahova

Autor: Mediafax 13.08.2009

Comcereal Prahova (simbol bursier - CPRH) din Ploiesti, controlata de omul de afaceri Ioan Niculae (desen), prin grupul Interagro, intentioneaza sa contracteze o facilitate de credit in valoare de opt milioane lei (circa 2 mil. euro) de la Raiffeisen Bank, actionarii fiind convocati sa discute propunerea la 26 august. Fondurile vor fi utilizate pentru achizitionarea de stocuri de cereale si plante oleaginoase, potrivit informatiilor transmise de companie Bursei de Valori Bucuresti (BVB). Printre garantiile pe care firma le va constitui pentru acest credit se numara mai multe imobile, stocuri de produse, creante si polite de asigurare. Comcereal Prahova face comert cu produse agricole si presteaza servicii pentru fermieri, precum depozitarea, conditionarea si uscarea produselor. Potrivit celor mai recente raportari, firma este controlata de firma Interagro, care detine 83,3% din capital. Alt actionar este SIF Muntenia, cu o participatie de 12,4%.