REPORTAJ / Cine salveaza specia in vremuri de delir

La apariţia sa in 1975, romanul «Delirul» al lui Marin Preda a fost citit preponderent in cheie politică. Orizontul de aşteptare a forţat această grilă.

Publicul se aştepta ca Preda să ofere un roman de atitudine politică (adevărata faţă a lui Ceauşescu incepea să iasă la iveală prin tot mai desele manifestări dictatoriale, chiar dacă unii mai credeau in puterea şi voinţa sa de a reforma comunismul), iar prezenţa lui Ion Antonescu in paginile romanului confirma acest lucru.

 

Mareşalul a constituit – şi mai constituie incă – imaginea antibolşevismului. In cea mai mare măsură, românii il percep ca pe un feroce adversar al comunismului şi in mai mică măsură ca pe un antisemit de teapa lui Hitler ori Mussolini. Aşadar, publicul vedea in personajul lui Preda un atac (voalat, desigur) indreptat impotriva comunismului, nu numai impotriva sovietismului (acest atac la adresa imperialismului sovietic fiind scopul pentru care Ceauşescu permisese apariţia multor documente legate de Ion Antonescu şi de acel an tragic din istoria României – 1940).

Dar, ca şi personajul său, Marin Preda se afla intr-o dilemă tragică: aducându-l in paginile romanului său pe Ion Antonescu, părea că serveşte regimul şi mai ales pe Ceauşescu, ingroşand atitudinea anticomunistă din roman, periclita editarea acestuia. Atunci, la apariţie, publicul a inţeles cartea in această cheie antibolşevică. Acum, şi sub presiunea rescrierii istoriei, mai multe voci il acuză pe Preda de glorificarea unui antisemit, a unui criminal de război (chiar dacă Ion Antonescu a fost dat la cererea lor pe mâna sovieticilor şi nu a fost inculpat in Procesul de la Nurenberg – arestat, trimis la Moscova, judecat şi executat prin impuşcare sub comanda şi supravegherea sovietică).

Romanul oferă posibilitatea interpretării in ambele grile – prezenţa acelui nefericit capitol in care un tânăr revoluţionar este dus din post in post inapoi in satul natal este, fără echivoc, o trimitere la o scenă – confecţionată de către istoricii comunişti – din biografia lui Ceauşescu. După 1990, editorii "Delirului" (primul a fost Ion Cristoiu) au scos acest capitol din roman fără a documenta in vreun fel că asta ar fi fost voinţa autorului. Intervenţia in textul unui autor este abuzivă fără un acord testamentar al acestuia, iar in cazul de faţă ea a dat apă la moară celor care au pus şi pun in circulaţie teoria unei comenzi politice in scrierea "Delirului".

S-a vorbit, fără a exista şi mărturii scrise, că incriminatul capitol din roman ar fi inlocuit un altul despre amanta kirghiză a lui Stalin, o variantă sovietică, dacă vreţi, a Evei Braun a lui Hitler, fapt oricum mai plauzibil decât altele puse in circulaţie.

"Delirul" poate fi citti mult mai profitabil ca roman al femeii in vremurile tulburi ale istoriei. Sunt momente in care omenirea o ia razna, intră in delirul autodistrugerii, fără nici o justificare aparentă. Ea se comportă asemenea acelei păsări pe care o aduce ca parabolă Preda: "Ornitologii români au descoperit in Delta Dunării o pasăre cu un penaj roşu şi un comportament bizar – vulpea ii mânca in fiecare an ouăle şi ii punea, in lipsa ei, pietre in cuib, pe care ea le clocea toată vara fără să simtă că sunt pietre. Ca să salveze specia, ornitologii au gonit vulpea. Atunci pasărea, spre uluirea acestor specialişti care o supravegheau de departe cu binoclurile, a inceput să ţipe cuprinsă de o stranie isterie şi şi-a spart ouăle cu ciocul, bătând din aripi şi dansâns demenţial. Ce era cu ea? Ce instinct obscur o impingea astfel spre dispariţie? De ce vroia ea să nu-şi mai supravieţuiască? Cine putea să ştie? Natura vroia să o elimine şi nimeni nu putea interveni ca această poruncă să nu se infăptuiască..." (p. 311). Hitler şi intreaga omenire a acelor timpuri s-au lăsat in voia acestui delir al sinuciderii. Există un curs implacabil al naturii ca şi al istoriei, spune Preda: necesitatea istorică. Raţional şi logic, Hitler ar fi putut fi oprit in multe rânduri, raţional şi logic cursul istoriei ar fi putut fi modificat in multe rânduri. Poporul german l-a urmat deşi ar fi putut să-i stopeze şi ascensiunea, şi paranoia intemeierii unui Imperiu de 1.000 de ani, statele europene i s-ar fi putut opune, dar au cedat fără luptă. Cu toţii au parut a cloci pietre pe care le credeau ouă.

In tot acest delir, singurele care incearcă să salveze specia sunt femeile, prin apelul la normalitatea vieţii. Ioana ii cere lui Ştefan să vină să o ia la Buucreşti numai dacă o să-i fie bine, Luchi ii reproşează aceluiaşi băiat că nu i-a dat telefonul promis lăsându-se tărât in vâltoarea luptelor ce-aveau loc pe stărzi, iar marele Conducător işi limpezeşte gândurile şi ia hotărârea reprimării mişcării legionare apelând la sfatul mamei sale, Maria Antonescu.

Ce rol ar fi avut acea presupusă amantă a lui Stalin in această construcţie e doar de presupus in condiţiile in care fascismul şi comunismul sunt imagini simetrice in oglinda istoriei!

 

CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licentiat al Facultatii de Filologie (1974) a Universitatii Bucuresti. Laureat al Academiei Române (2004) pentru romanul "Gerda". Cartile de proza i-au fost premiate de ASPRO, Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, Festivalul "Poesis" Satu Mare, revista "Luceafarul". Premiul APLER pentru jurnalism cultural.

Este prezent de la primul numar, saptamânal, cu rubrica "Reportaj", in "Ziarul de Duminica".

Este presedintele sectiei Proza a Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.