Internele dau 6 mil. euro pentru un sistem IT

Ziarul Financiar 20.08.2009

Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) va organiza, in 5 octombrie, o licitatie pentru achizitionarea unui sistem informatic integrat pentru Casa de Pensii a institutiei, valoarea estimata a contractului ridicandu-se la 25,3 milioane de lei (TVA inclusa). Contractul se va derula pe o perioada de 14 luni si presupune achizitionarea de pachete de aplicatii software si sisteme informatice, potrivit anuntului publicat in Monitorul Oficial. Viitorii ofertanti vor depune o garantie de participare de 420.000 de lei si au consemnat, in perioada 2006-2008, o cifra de afaceri medie de cel putin 40 de milioane de lei. Oferta castigatoare se va stabili dupa criteriul "pretul cel mai scazut".