Socul Lehman a prabusit Bursa si leul aruncand economia in recesiune. Romania a pierdut 20 mld. euro

Ziarul Financiar 08.09.2009

Socul prabusirii Lehman Brothers din septembrie 2008 s-a resimtit imediat pe Bursa de la Bucuresti, care a suferit cea mai mare prabusire din istorie, indicele BET pierzand peste 50% in mai putin de doua luni. Cele mai lovite au fost bancile si SIF-urile. Presiunea s-a simtit si pe piata valutara, unde leul a pierdut aproape 10% in cateva luni, pe fondul deprecierii tuturor monedelor din regiune, dar si al unui atac speculativ pus la cale de investitori straini.

Valul de panica a continuat, intretinut de stirile negative de pe pietele externe, ducand Bursa la minimele ultimilor cinci ani, in februarie 2009, iar unele actiuni au pierdut chiar peste 80% din valoare. Dupa cateva luni, efectele au inceput sa apara si in economia reala, zeci de companii anuntand reducerea productiei si disponibilizari, pe fondul contractiei cererii si al preturilor pe pietele externe.

Bancile au inghetat creditarea, iar statul a fost nevoit sa apeleze la ajutorul FMI pentru cel mai mare imprumut din istorie.

Din martie, Bursa a inceput sa-si revina, recuperand o parte semnificativa din pierderi, insa companiile au continuat sa raporteze rezultate in scadere, iar economia romaneasca s-a contractat cu peste 8% in primul semestru fata de perioada similara a lui 2008.

Piata imobiliara a inghetat in lipsa finantarii, retailul, in special cel electro, s-a prabusit cu 50%, iar investitorii au stat departe de achizitii, primele opt luni din acest an consemnand o singura tranzactie de peste 100 mil. euro. Andrei Chirileasa

Octombrie 2008: Isarescu ii arde pe speculatori si opreste atacul asupra leului. Dar pana la urma cursul tot a crescut

Luna octombrie a anului trecut a adus pe piata monetara ceea ce a ramas cunoscut ca "atacul asupra leului". Speculatorii straini care au pariat timp de trei saptamani in luna octombrie 2008 pe cresterea cursului euro fata de leu s-au vazut insa nevoiti sa contabilizeze pierderi de zeci de milioane de euro, dupa ce BNR a lasat piata fara lichiditati.

"Isarescu (guvernatorul BNR, n. red.) i-a ars acum pe speculatori. Cred ca este cea mai mare pierdere pe care o ia strainii pe Romania", comenta un dealer. Toate numele grele din lumea financiara, de la Morgan Stanley la Goldman Sachs, Barclays sau Calyon au jucat contra leului. Toti au cumparat agresiv valuta, in conditiile in care BNR vanduse prin intermediul a doua banci locale - BCR si Raiffeisen - mai multe sute de milioane de euro, potrivit estimarilor dealerilor. BNR a ales astfel sa apere cursul, dar dobanzile de pe piata monetara au explodat, iar efectul s-a vazut in 2009.

In ianuarie, dupa alegeri, cursul a fost lasat liber sa creasca pana la peste 4,2 pentru un euro, ceea ce a reprezentat un soc de devalorizare, avand in vedere ca in urma cu doar trei luni cursul era la 3,6 lei. Devalorizarea leului si explozia dobanzilor la credite au dus la prabusirea pietei imobiliare, a celei auto si a bunurilor de folosinta indelungata.

Insolventa, la Bursa

Peste 40 de companii dintre cele 1.600 cate sunt listate pe piata RASDAQ, adica 2,5% din total, au raportat ca se afla in diverse stadii ale insolventei, de la inceputul anului. Firmele listate care fac obiectul unor proceduri de insolventa ruleaza afaceri de peste 57 mil. euro.

Bancile locale au simtit glontul pe la ureche

Prabusirea Lehman Brothers a generat o unda de soc care a inghetat intregul sistem financiar mondial, fiind resimtita si pe piata locala, unde o serie de banci s-au confruntat cu probleme in luna octombrie, salvarea venind din partea Bancii Nationale, care a pompat lichiditati in sistem pentru a evita un blocaj. Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, afirma in luna februarie a acestui an ca in toamna anului trecut a acordat un imprumut de circa 0,2% din PIB (aproape 260 mil. euro) unei banci importante din sistem care se confrunta cu o criza de incredere. Potrivit unor surse din piata, ar fi fost vorba de Banca Transilvania, insa reprezentantii bancii din Cluj au negat speculatiile. Actiunile TLV erau in acel moment suspendate de la tranzactionare.

Cum au trait antreprenorii romani "anul crizei"

Dan Sucu, proprietarul Mobexpert, cel mai mare producator de mobila: A fost cel mai greu an, iar greutatea a venit din imposibilitatea de a previziona ceea ce de fapt s-a intamplat. Evenimentele din America au avut rezonanta in Romania in numai cateva saptamani, or nu poti sa-ti schimbi planurile de afaceri si sa treci de la cresteri semnificative la asteptari de stagnare si apoi de scadere in cateva saptamani. A fost o situatie exceptionala cu care nu ne-am mai intalnit. Dupa caderea Lehman Brothers, in Romania exista o atitudine optimista care nu avea nicio baza reala.

George Copos, proprietarul Ana Hotels, scrie pe blogul sau: Intr-un fel, daca acordam credit principiului potrivit caruia orice criza este, in acelasi timp, si o oportunitate, putem privi cu destul optimism fenomenul acesta. Adica, dupa acest puseu de febra financiara, sunt sanse mari sa scapam de o multime de toxine: active bancare toxice, companii toxice, activitati economice toxice. Estimez o reducere cu 20 - 25% in 2009 a cifrei de afaceri pe intregul holding fata de 2008, este o contractie previzibila, caracteristica numai companiilor sanatoase.

Viorel Micula, actionar European Drinks, cel mai mare business alimentar romanesc: Cu siguranta ultimul an a fost mult mai greu decat cei anteriori si totul a pornit de la faptul ca bancile nu au mai dat bani in piata. Din fericire, industria alimentara si a bauturilor nu a fost asa de tare afectata. El a declarat inca din prima parte a acestui an ca statul trebuie sa sprijine mai mult marile companii romanesti, care au nevoie in prezent de credite avantajoase si facilitati din partea statului.

Adrian Porumboiu, proprietarul Racova Agro Pan din Vaslui: In momentul in care ai atatea obligatii, atatia angajati si un business asa de mare, esti raspunzator si nu te simti niciodata confortabil. In domeniul in care lucrez ne-am confruntat intotdeauna cu dificultati, asa ca nu ne-a luat nimic prin surprindere, poate doar seceta, care ne-a afectat puternic. Daca nu ar fi fost seceta, ne-am fi descurcat si in acest an, in ciuda faptului ca au existat constrangeri din partea sistemului bancar.

Dan Ioan Popp, presedinte Impact D&C: Personal, am strans si eu cureaua si am fost mai preocupat de modelul pe care il promovez. Am cumparat si o bicicleta, dar inca nu am avut curaj sa o folosesc in scopul pentru care a fost achizitionata, si anume parcurgerea scurtei distante dintre serviciu si birou, dar am devenit un pasionat al drumetiilor montane. Acesta a fost un an amestecat, al bilanturilor, ne-am uitat mai atent la ce am facut si ne-am propus sa devenim mai inventivi. Noi, cu o economie de categoria a treia, trebuie sa asteptam vindecarea uriasilor.

Radu Timis, actionarul producatorului de mezeluri CrisTim: Daca ma gandesc ca in urma cu 10-15 ani aveam inflatie de 300%, n-as putea spune ca a fost cel mai greu an de la inceputul capitalismului. Ne-am obisnuit cu cresteri si de aceea avem senzatia ca ne confruntam cu o cadere foarte mare.

Pentru mai multe detalii click aici.