Cat de unitara este legea salarizarii? Acelasi job, patru salarii diferite. Cum comentati?

Autor: Delia Oniga 09.09.2009

Dupa sase luni de negocieri, aproape toti bugetarii sunt nemultumiti de forma finala a legii unice a salarizarii pe care Guvernul intentioneaza sa isi asume raspunderea peste o saptamana.

Forma finala a legii salarizarii unice prevede coeficienti diferiti pentru aceeasi functie exercitata in institutii diferite ale statului, sunt de parere sindicalistii. Coeficientii de ierarhizare pentru aceleasi functii de executie difera de la o institutie la alta, valorile fiind mai ridicate in cadrul ministerelor.

"Pentru aceleasi functii din institutii diferite exista coeficienti diferiti. Pentru functiile identice, de conducere sau de executie, coeficientii ar trebui sa fie aceiasi", spune Paul Dandea, vicepresedintele confederatiei sindicale Cartel Alfa.

Spre exemplu, in cadrul Ministerului IMM-urilor, un atasat economic cu studii superioare va fi remunerat pe baza unui coeficient de ierarhizare de 3,40.

In acelasi timp, un contabil cu studii superioare care lucreaza in administratia locala are alocat un coeficient de salarizare de 1,75, iar un revizor contabil cu studii superioare din administratia publica centrala de specialitate primeste de 1,90 ori salariul minim pe economie.

Mai mult decat atat, un contabil care a absolvit studii medii si care lucreaza in cadrul unui muzeu sau intr-o institutie publica de cultura va castiga echivalentul a doua salarii minime pe economie.

Salariul minim pe economie este in prezent de 600 de lei si urmeaza sa fie majorat anul viitor pana la 705 lei. Desi au lucrat timp de sase luni la elaborarea legii unice a salarizarii, de la inceputul lunii mai si pana in prezent, aproape niciun sindicat nu este multumit de rezultatul final. Sindicalistii spun ca spre finalul negocierilor, discutiile s-au purtat la ministere cu usile inchise.

"Se vede ca este o lege facuta pe fuga. Sunt multe lucruri incompatibile, nu este explicita, apar contradictii. Inteleg ca a fost facuta sub presiunea Fondului Monetar International, insa ar putea avea efecte nebanuite daca va fi aplicata", este de parere Stefan Teoroc, presedinte al sindicatului Publisind, care apreciaza ca, in ultimele doua - trei luni, negocierile au fost mai degraba particulare, ministerele fiind cele care au hotarat variantele finale.

Cele doua principii de baza ale legii sunt ca niciun salariu nu va scadea, urmand ca salariile mari sa fie inghetate, in timp ce salariile mici avanseaza, si ierarhizarea tuturor functiilor din sistemul bugetar pe baza unor coeficienti de la 1 la 12. Cu toate acestea, legea isi va produce efectele abia in 2015, an cand urmeaza sa fie ajustate toate salariile din sistem in functie de noua grila.

Legea salarizarii unice va fi aplicata treptat, de la cele mai mici salarii la cele mai mari, pentru inceput fiind majorate salariile mai mici de 700 de lei.