INTERVIU / Gheorghe Buluta: „Televiziunea nu face casa buna cu lectura nici la noi, nici in alte parti"

Autor: Stelian Turlea 10.09.2009
Gheorghe Buluta (n. 1947) - director al Bibliotecii Centrale a Universitatii de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Bucuresti - este doctor in Filologie al Universitatii bucurestene, specializarea Bibliologie. A fost director al Bibliotecii Municipale "Mihail Sadoveanu" din Capitala, director general al Directiei Programe Culturale din Ministerul Culturii, lector la Facultatea de Litere, Sectia Bibliologie si Stiinta Informarii, din Universitatea Bucuresti. Membru al asociatiilor profesionale ABBPR (Asociatia Bibliotecarilor si Bibliotecilor Publice din Romania), ABIR (Asociatia Bibliotecarilor din Invatamant), InfoDocRom (Asociatia Romana de Informare si Documentare), ALA (American Library Association), UZPR (Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania), SST (Societatea Scriitorilor Targovisteni). A publicat: Manuscrise miniate si ornate romanesti in colectiile din Austria (1990); Cultura scrisa la romani (1996); Scurta istorie a editurii romanesti (1996); Animatia culturala in biblioteca publica (1998); Civilizatia bibliotecilor (1998); Scurta istorie a bibliotecilor din Romania (2000) si a colaborat la multe alte lucrari.
- Aproape toata activitatea dvs. este legata de carte si de biblioteca. Oare ce determina pe cineva sa aleaga un asemenea drum?
- Un concurs de imprejurari, asociat cu predilectii personale si cu o suma de experiente decisive. In cazul meu, primul factor a fost alegerea Facultatii de Limba si Literatura Romana din Universitatea Bucuresti, cum se numea in anul 1966, cand am dat examen de admitere (eram cam 6-7 pe un loc, va vine sa credeti?) si in 1971, cand am absolvit. Pe atunci primeai repartizare intr-un loc si acolo te duceai, fie ca voiai, fie ca nu. Eu, spre norocul meu, am fost repartizat la buletinul de informare bibliografica, cu aparitie lunara, Carti noi, publicat de Centrala Editoriala.
- Ce a insemnat asta pentru tanarul care erati?
- Era o redactie mica, intr-o camaruta la demisolul fostelor Asezaminte Bratianu (unde functioneaza si acum Colectiile Speciale ale Bibliotecii Nationale). La Carti noi am cunoscut scriitori, editori, bibliologi, bibliofili, bibliografi, bibliofagi, tot ce are legatura cu cartea. Noua si veche. Era un loc potrivit pentru mine, pentru ca intotdeauna mi-au placut cartile, librariile, anticariatele (in toate vacantele studentesti lucram la anticariatul Cretulescu) si bibliotecile. Asa am ajuns sa aleg ca specializare pentru doctorat, sub conducerea celui care mi-a fost indrumator, prieten si chiar ceea ce se numeste "un parinte spiritual", profesorul Dan Simonescu (1902-1993), membru de onoare al Academiei Romane, pe atunci "decanul bibliologiei romanesti".
- Ce este, de fapt, bibliologia?
- Am publicat anul trecut, in colaborare cu domnul Victor Petrescu, fost director al Bibliotecii Judetene "Ion Heliade Radulescu" Dambovita, un volum intitulat Bibliologie romaneasca. Idei. Portrete. Controverse (la Editura Bibliotheca din Targoviste). Noi consideram bibliologia drept stiinta comunicarii scrise. Bineinteles, prin aceasta nu intelegem si compunerea lui Alexandru, scolar in clasa a IV-a, care, sigur, si el tot comunicare scrisa face. Nu, noi o concepem ca pe o stiinta de frontiera. Conceptul priveste toate aspectele legate de analiza si valorificarea stiintifica a suportului si mesajului comunicarii scrise. Subsumam bibliologiei o serie de discipline precum biblioteconomia, bibliografia, istoria scrisului, cartii si bibliotecilor, bibliofilia.
- Bibliografia, mai exact, ce este?
- Initial simpla lista de carti, bibliografia isi precizeaza identitatea moderna la sfarsitul secolului al XIX-lea - epoca a lucrarilor erudite si a ideii de bibliografie universala - Marea Carte Universala despre care vorbea bibliologul belgian Paul Otlet. Bibliografia a evoluat, in mod firesc, odata cu bibliotecile. Stolnicul Constantin Cantacuzino a realizat in 1667 o prima bibliografie in limba romana, inregistrand cartile pe care le-a cumparat din Italia, cand se afla la studii la Padova. Ulterior el a adaugat un supliment in italiana, Summario delli miei libri. O bibliografie de recomandare apare la 1698 in Divanul lui Dimitrie Cantemir. Sunt multe fapte si persoane de consemnat intr-o istorie a bibliografiei romanesti, dar cea mai importanta etapa se datoreaza lui Ioan Bianu care, in 1895, prezenta planul bibliografiei generale a culturii romanesti in fata conducerii Academiei. Planul avea in vedere trei categorii de carti: carte veche (1508-1830), carte moderna (1831-1895), carte privitoare la istoria, cultura si civilizatia romaneasca, tiparita peste hotare, adica fondul daco-romanic.
- Ce s-a intamplat cu acest proiect?
- Bibliografia Romaneasca Veche a fost elaborata de Ioan Bianu,Nerva Hodos si Dan Simonescu. In timp, Biblioteca Academiei Romane a reusit, sub conducerea acad.Gabriel Strempel, sa publice si cele patru volume din Bibliografia Romaneasca Moderna (1831-1918). In prezent se afla in lucru bibliografierea perioadei 1919-1952. De Bibliografia Nationala Romana Curenta se ocupa Biblioteca Nationala a Romaniei. Dar mai sunt inca multe de facut in privinta bibliografiei retrospective, daca n-ar fi vorba decat de Publicatiile periodice romanesti (ziare, gazete, reviste), lucrare din care au aparut doar patru volume (1913, 1969, 1987, 2003) pentru perioada 1790-1930. Realizarea marilor bibliografii este laborioasa, presupune competenta si eforturi de cercetare.
- Nu-i deci usor sa fii bibliograf.
- E greu de inteles, din afara, meseria de bibliograf. Emil Cioran, de exemplu, scria intr-un articol din 1931, la varsta de numai 20 de ani, despre Un monstru modern - bibliograful, "un rob al cartilor", pe care nu le citeste "pentru ideile pe care acestea le cuprind, ci pentru carti ca atare, pentru numarul volumelor". Drept pentru care il chema la "procesul culturii moderne", atunci "cand se vor stabili aspectele de decadenta ale acesteia" si unde "primul plan va trebui sa-l ocupe, indiscutabil, acest monstru".
Mai recent, in Istoria literaturii romane de azi pe maine (Editura Semne, 2009), in volumul al II-lea (23 august 1944 - 22 decembrie 1989), Marian Popa crede ca munca de bibliograf este "mai mult munca de registratura decat stradanie stiintifica si efortul depus de un responsabil constiincios al unei magazii de obiecte pierdute in transportul public nu-i mai mic decat acela al bibliografului". Evident ca nu este asa, dar e nevoie de mai mult decat spatiul de care dispunem pentru a explica sau numai a cita lucrarile bibliografice de referinta.
- Am inteles ca activitatea din biblioteci este mult mai complexa decat isi imagineaza publicul. Ce se intampla acum in lumea bibliotecilor romanesti?
- Bune si rele, ca in orice domeniu. Vreti intai vestea buna, sau pe cea proasta?
- Pe cea buna.
- Vestea buna, pentru cine nu stie, este ca in ultimii 10-15 ani s-au construit si echipat mai multe biblioteci mari, publice si universitare decat in toata perioada dintre al Doilea Razboi Mondial si 1989. Cel mai recent exemplu, ca tot am fost la inaugurare: in mai s-a deschis la Sibiu o biblioteca superba, la standarde europene, in cadrul Universitatii "Lucian Blaga". Un lucru admirabil. Si in aprilie am vizitat santierul, aproape de final, al bibliotecii Universitatii din Oradea. Si sa mai amintesc biblioteca Universitatii "Transilvania" din Brasov si bibliotecile publice judetene de la Cluj-Napoca, Constanta, Oradea, Pitesti, dar si biblioteca publica municipala din Onesti. E drept ca unele au fost construite pentru ca, spre norocul lor, fusesera evacuate din cladirile recuperate de alte institutii, dar important este ca s-au facut si la standardele de acum.
- Si vestea proasta?
- Vesti proaste, caci sunt mai multe. Prima: Biblioteca Nationala nu are un sediu demn de rolul ei si tot in cladirea veche a Bursei functioneaza cum poate, tot cu depozite improprii risipite in tot orasul. Nu stiu cand o vom vedea in noul local, cand va fi echipata, mobilata, informatizata si mai ales cum si cand fondurile vechi, degradate si imbolnavite de mucegaiuri vor putea fi tratate pentru a nu se aduce sporii in viitoarea, cand va fi, casa. Dupa ce am auzit un (fost) ministru al Culturii, culmea, om de carte, spunand la televizor ca Biblioteca Nationala este foarte bine asa cum este (fara sa fi calcat acolo cat a fost ministru) si dupa ce mai multi ministri in domeniu si-au incheiat mandatele fara sa fi configurat si pus in practica masurile necesare, nu mai sper intr-o grabnica rezolvare. Spun doar ca in Franta fostul presedinte Fran'ois Mitterandsi-a facut un scop si un punct de glorie (pentru care si ramane in istorie, in timp ce alti presedinti sunt, au fost si vor fi uitati) din proiectul splendid finalizat, al noii Biblioth'que de France. Am urmarit-o din faza de proiect, in reviste si am vizitat-o dupa inaugurare. Nu poate fi descrisa fara superlative.
- Alte vesti proaste?
- Bibliotecile comunale, rurale si din orasele mici functioneaza tot in cladiri si conditii inadecvate, cu fonduri de carte vechi, cu putina carte noua fata de nevoile si cerintele cititorilor. Chiar, recent, unele biblioteci comunale au fost inchise, altele desfiintate. Asa a hotarat primarul si consiliul local, evident, pe motivul ca nu sunt bani. Sa facem economii, dar mai intai de la cultura. Pare ca nu se vede si ca nu doare. Practic nu avem un program national de amenajare culturala a teritoriului, un program de dezvoltare in constructia de biblioteci si asezaminte de cultura la standardele lumii de azi. Ar fi util si eficient ca prin cele doua ministere, cel al Culturii si cel al Educatiei, sa cheltuim banul public existent si sa atragem fonduri europene in construirea si echiparea unor institutii culturale-model si pentru celelalte structuri administrative. Poate ar trebui sa trecem, cum am citit undeva, de la o cultura a mijloacelor la o cultura a obiectivelor si responsabilitatilor. Am vazut biblioteci publice mici in Danemarca, Franta si Austria. Nu se deosebesc de cele din marile orase decat prin dimensiuni. Nu s-au desfiintat, nu sunt considerate depasite, sunt dotate, atragatoare, active si frecventate. Fac obiect de politici culturale inteligente. Si cu urmari psiho-sociale dintre cele mai bune.
- Dar in privinta lecturii cum vedeti lucrurile? Mai ales acum, cand a aparut si cartea electronica?
- Am sa va povestesc ce mi s-a intamplat mie. Cu vreo sase-sapte ani in urma, priveam, acasa, trei pereti acoperiti cu cateva sute de carti si ii spuneam sotiei mele cu automultumire: "Ce buna biblioteca ii las eu fiicei noastre". Sotia mea m-a adus la realitate cu cinism si m-a asigurat ca fata noastra, pe atunci inca studenta la Matematica-Informatica, n-o sa deschida nici o carte dintre cele pe care le priveam eu admirativ. Si asa a si fost. Recent, mostenitoarea mea, asezata la masa langa sotul ei, mi-a spus: "Biblioteca noastra contine numai doua carti: a mea si a lui". Amandoi au cate o carte electronica, acel dispozitiv pentru citit, care arata ca o agenda sau ca o tablita de formatul unei carti obisnuite, de vreun centimetru sau mai putin ca grosime, cu un ecran care arata ca o pagina de carte obisnuita, nu luminiscent ca un monitor de computer, si pe care pot citi acasa, in tren, in parc, oriunde, carti preluate fie gratuit de pe Internet, fie cumparate de la o librarie electronica, dar pe care pot pune si ghidul unui oras, daca sunt in excursie. Adica isi poarta biblioteca asupra lor si nu au nevoie de rafturi pentru asta. Si nu i-a costat, dispozitivul vreau sa spun, decat circa 400 de dolari. Asadar e-book a si devenit un obiect accesibil. Al lui este viitorul.
- Bine, ca suport, e o revolutie. Lectura pe e-book si pe Internet este o practica agreata de tineri. Dar lectura cu care am fost obisnuiti, cu aceea cum stam?
- Ati vazut: statistic suntem primii in Europa in materie de iletrism. Iletrismul este o forma de analfabetism: omul stie sa citeasca o suita de cuvinte, dar nu intelege sensurile, nu cuprinde intelesul frazei, practic nu pricepe ce "citeste". Evident, vede ca tramvaiul 46 merge la Banu Manta, intelege, in ziarul "Libertatea", ca "vedeta X" si-a facut un implant cu silicon, dar daca ii cere copilul sa-i citeasca o poveste, citeste cu voce tare (am auzit in parc), fara punctuatie, cumva silabisind si se opreste pentru a intreba: "Intelegi ceva?" Inca e bine ca sindicatul actorilor n-a impus, ca in alte tari, dublarea in limba romana a filmelor straine, ca oamenii asa mai citesc, vrand-nevrand. Televiziunea nu face casa buna cu lectura nici in alte parti. Putini sunt oamenii care cunosc placerea de a citi, care se mai bucura de o idee sau de o fraza frumoasa, care mai au curiozitatea sa citeasca divers si activ. Si ultimii dispusi sa citeasca sunt studentii, care ar trebui sa cunoasca toate tipurile de lectura.
- Ce tipuri de lectura?
- Sunt feluri si feluri de a citi. Poti citi, daca ai fost educat si ti-a deschis cineva in familie gustul, de placere. E lectura-loisir, act gratuit sau intelectual sau/si estetic, o placere pe care n-o pierzi cat traiesti. Se formeaza numai in mediul privat, daca familia e cultivata si copilul are predilectie pentru lumea cartilor.
Exista insa si lectura profesionala, de informare, pragmatica, act prin care iti formezi si intretii cultura profesionala, identifici, selectezi, retii si procesezi tot ce este util in cariera. E o lectura eficienta, necesara ca sa te mentii la curent cu ceea ce este la zi in profesie, ca sa fii competent, performant, informat. Daca despre primul tip am putea spune ca este o lectura generala, al doilea poate fi numit lectura instrumentala, cu scop, daca vreti, utilitar.
Mai exista lectura pentru omorat timpul, a celor cu mintea goala. Ei consuma reviste si tabloide cu multe poze color si cu putin text si mai nimic altceva. Sotia mea a facut un experiment cu studentii sai care, mai toti, "citesc" in metrou "Libertatea". Intrebati ce au citit in editia de ieri, nimeni n-a putut nominaliza ceva. Isi umplusera timpul calatoriei, doar atat. Primele doua tipuri de lectura privesc inteligenta. Acesta, al treilea, nu are legatura cu ea si este tipul cel mai raspandit.
- Si ce este de facut?
- Nu-i poti obliga pe oameni sa citeasca. Poti sa-i atragi cat de cat prin campanii. Ati vazut ce succes a fost, daca judecam dupa presa, ultima editie a Noptii Muzeelor. Fiindca a fost mediatizata din vreme. In alte tari sunt campanii si programe pentru carte si lectura. Se cultiva in spatiul public respectul pentru cultura, se imprima in mentalul colectiv, prin strategii complexe, articulate si consecvente, imaginea buna a bibliotecii, a persoanei informate (nu neaparat intelectual, doar cetatean care si citeste, asa cum se si spala). Dar sa nu idealizam. Chiar si asa, cu eforturi, interesul tinerilor pentru lectura tot scade, peste tot in lume. Cu atat mai mult acolo unde modelele vehiculate de mass-media sunt mai curand degradante. Mai mult decat atat, atunci cand este vorba de informarea publicului, televiziunile ruleaza mereu aceiasi analisti, indiferent de domeniul discutat, in timp ce specialistii fiecarui domeniu sunt aproape invizibili, desi ei exista. Cei mai multi adevarati specialisti se gasesc in situatia de a fi mai mult cunoscuti in strainatate decat la ei acasa.
Revenind la lectura, daca in copilarie nu ai descoperit placerea asta, daca in scoala esti obligat sa citesti, intr-un fel impersonal, fara ca un profesor sa iti formeze mai departe gustul, interesul, curiozitatea, sa te provoace sa intelegi ce citesti si sa descoperi singur alte carti, daca in facultate poti lua examene cu ajutorul unor tehnologii de copiat/fraudat si nu vrei decat o diploma, ca pe urma te descurci, daca anturajul tau crede ca lectura e pentru "mosi" (si eventual "babe"), de unde sa vina placerea de a citi? Isi mai poate imagina cineva azi, ca in secolul al XIX-lea, societati de lectura, cum organizau elevii, studentii, "doamnele si domnisoarele" si chiar cercurile muncitoresti? Asta tine de climatul social, de mentalitati. In Danemarca, guvernul, prin Ministerul Culturii, a instituit un fond de sustinere a literaturii daneze contemporane. Autorul poate primi drepturi din acest fond pentru opera publicata si dupa cele primite de la editor. Cuantumul este stabilit dupa statistica de circulatie a cartii in bibliotecile publice. Autorul si editorul sunt interesati sa-si promoveze produsul prin lansari, intalniri cu cititorii, lecturi publice, ceea ce duce la sustinerea actiunilor de animatie culturala din biblioteci si adauga valoare folosirii eficiente a banului public.
Totusi, climatul social si mentalitatile secolului XXI nu favorizeaza lectura. De aceea si profesia de bibliotecar nu mai este dezirabila, stiu pe unii care se si mira ca nu am schimbat-o cand mi s-a propus.
- Este, poate, perceputa ca imaginea unui "soarece de biblioteca"?
- Asa o percepe cine nu stie ce inseamna de fapt. Profesia este foarte complexa. Presupune o foarte moderna cultura profesionala, cultura generala, competente in comunicare, competente manageriale, tehnici si procedee specifice. In repertoriile europene ale profesiilor, bibliotecarul este inregistrat ca specialist in stiintele informarii, iar in practicile curente el este un agent social care gestioneaza informatia si relatiile in comunitate. Nu este deloc un personaj prafuit, demodat si meprizabil. Am citit, recent, ca in "State" intre primele 30 de meserii in anul 2009, se inscrie si cea de bibliotecar.
Mie profesia mi-a dat satisfactii, am cunoscut oameni interesanti, aici si in biblioteci europene, am rasfoit valori bibliofile deosebite, asa ca nu regret nimic. Si, oricum, cariera mea e la final. Ca bibliotecar. Ca si cititor, sper ca mai am inca un viitor.