INTERVIU / Gheorghe Buluta: „Televiziunea nu face casa buna cu lectura nici la noi, nici in alte parti"
Autor:
Stelian Turlea
10.09.2009
Gheorghe Buluta (n. 1947) - director al
Bibliotecii Centrale a Universitatii de Medicina si Farmacie "Carol
Davila" din Bucuresti - este doctor in Filologie al Universitatii
bucurestene, specializarea Bibliologie. A fost director al
Bibliotecii Municipale "Mihail Sadoveanu" din Capitala, director
general al Directiei Programe Culturale din Ministerul Culturii,
lector la Facultatea de Litere, Sectia Bibliologie si Stiinta
Informarii, din Universitatea Bucuresti. Membru al asociatiilor
profesionale ABBPR (Asociatia Bibliotecarilor si
Bibliotecilor Publice din Romania), ABIR (Asociatia
Bibliotecarilor din Invatamant), InfoDocRom (Asociatia
Romana de Informare si Documentare), ALA (American Library
Association), UZPR (Uniunea Ziaristilor Profesionisti din
Romania), SST (Societatea Scriitorilor Targovisteni).
A
publicat: Manuscrise miniate si ornate romanesti in colectiile
din Austria (1990); Cultura scrisa la romani (1996);
Scurta istorie a editurii romanesti (1996); Animatia
culturala in biblioteca publica (1998); Civilizatia
bibliotecilor (1998); Scurta istorie a bibliotecilor din
Romania (2000) si a colaborat la multe alte
lucrari.
- Aproape toata activitatea
dvs. este legata de carte si de biblioteca. Oare ce determina pe
cineva sa aleaga un asemenea drum?
- Un concurs de imprejurari,
asociat cu predilectii personale si cu o suma de experiente
decisive. In cazul meu, primul factor a fost alegerea Facultatii de
Limba si Literatura Romana din Universitatea Bucuresti, cum se
numea in anul 1966, cand am dat examen de admitere (eram cam 6-7 pe
un loc, va vine sa credeti?) si in 1971, cand am absolvit. Pe
atunci primeai repartizare intr-un loc si acolo te duceai, fie ca
voiai, fie ca nu. Eu, spre norocul meu, am fost repartizat la
buletinul de informare bibliografica, cu aparitie lunara, Carti
noi, publicat de Centrala Editoriala.
- Ce a insemnat asta pentru
tanarul care erati?
- Era o redactie mica,
intr-o camaruta la demisolul fostelor Asezaminte Bratianu (unde
functioneaza si acum Colectiile Speciale ale Bibliotecii
Nationale). La Carti noi am cunoscut scriitori, editori,
bibliologi, bibliofili, bibliografi, bibliofagi, tot ce are
legatura cu cartea. Noua si veche. Era un loc potrivit pentru mine,
pentru ca intotdeauna mi-au placut cartile, librariile,
anticariatele (in toate vacantele studentesti lucram la
anticariatul Cretulescu) si bibliotecile. Asa am ajuns sa aleg ca
specializare pentru doctorat, sub conducerea celui care mi-a fost
indrumator, prieten si chiar ceea ce se numeste "un parinte
spiritual", profesorul Dan Simonescu (1902-1993), membru de onoare
al Academiei Romane, pe atunci "decanul bibliologiei
romanesti".
- Ce este, de fapt,
bibliologia?
- Am publicat anul trecut, in
colaborare cu domnul Victor Petrescu, fost director al Bibliotecii
Judetene "Ion Heliade Radulescu" Dambovita, un volum intitulat
Bibliologie romaneasca. Idei. Portrete. Controverse (la
Editura Bibliotheca din Targoviste). Noi consideram
bibliologia drept stiinta comunicarii scrise.
Bineinteles, prin aceasta nu intelegem si compunerea lui Alexandru,
scolar in clasa a IV-a, care, sigur, si el tot comunicare scrisa
face. Nu, noi o concepem ca pe o stiinta de frontiera. Conceptul
priveste toate aspectele legate de analiza si valorificarea
stiintifica a suportului si mesajului comunicarii scrise. Subsumam
bibliologiei o serie de discipline precum biblioteconomia,
bibliografia, istoria scrisului, cartii si bibliotecilor,
bibliofilia.
- Bibliografia, mai exact, ce
este?
- Initial simpla lista de carti,
bibliografia isi precizeaza identitatea moderna la sfarsitul
secolului al XIX-lea - epoca a lucrarilor erudite si a ideii de
bibliografie universala - Marea Carte Universala despre care vorbea
bibliologul belgian Paul Otlet. Bibliografia a evoluat, in mod
firesc, odata cu bibliotecile. Stolnicul Constantin Cantacuzino a
realizat in 1667 o prima bibliografie in limba romana, inregistrand
cartile pe care le-a cumparat din Italia, cand se afla la studii la
Padova. Ulterior el a adaugat un supliment in italiana, Summario
delli miei libri. O bibliografie de recomandare apare la 1698
in Divanul lui Dimitrie Cantemir. Sunt multe fapte si
persoane de consemnat intr-o istorie a bibliografiei romanesti, dar
cea mai importanta etapa se datoreaza lui Ioan Bianu care, in 1895,
prezenta planul bibliografiei generale a culturii romanesti in fata
conducerii Academiei. Planul avea in vedere trei categorii de
carti: carte veche (1508-1830), carte moderna (1831-1895), carte
privitoare la istoria, cultura si civilizatia romaneasca, tiparita
peste hotare, adica fondul daco-romanic.
- Ce s-a intamplat cu acest
proiect?
- Bibliografia Romaneasca
Veche a fost elaborata de Ioan Bianu,Nerva Hodos si Dan
Simonescu. In timp, Biblioteca Academiei Romane a reusit, sub
conducerea acad.Gabriel Strempel, sa publice si cele patru volume
din Bibliografia Romaneasca Moderna (1831-1918). In prezent
se afla in lucru bibliografierea perioadei 1919-1952. De
Bibliografia Nationala Romana Curenta se ocupa Biblioteca
Nationala a Romaniei. Dar mai sunt inca multe de facut in privinta
bibliografiei retrospective, daca n-ar fi vorba decat de
Publicatiile periodice romanesti (ziare, gazete, reviste),
lucrare din care au aparut doar patru volume (1913, 1969, 1987,
2003) pentru perioada 1790-1930. Realizarea marilor bibliografii
este laborioasa, presupune competenta si eforturi de
cercetare.
- Nu-i deci usor sa fii
bibliograf.
- E greu de inteles, din afara,
meseria de bibliograf. Emil Cioran, de exemplu, scria intr-un
articol din 1931, la varsta de numai 20 de ani, despre Un
monstru modern - bibliograful, "un rob al cartilor", pe care nu
le citeste "pentru ideile pe care acestea le cuprind, ci pentru
carti ca atare, pentru numarul volumelor". Drept pentru care il
chema la "procesul culturii moderne", atunci "cand se vor stabili
aspectele de decadenta ale acesteia" si unde "primul plan va trebui
sa-l ocupe, indiscutabil, acest monstru".
Mai recent, in Istoria
literaturii romane de azi pe maine (Editura Semne, 2009), in
volumul al II-lea (23 august 1944 - 22 decembrie 1989), Marian Popa
crede ca munca de bibliograf este "mai mult munca de registratura
decat stradanie stiintifica si efortul depus de un responsabil
constiincios al unei magazii de obiecte pierdute in transportul
public nu-i mai mic decat acela al bibliografului". Evident ca nu
este asa, dar e nevoie de mai mult decat spatiul de care dispunem
pentru a explica sau numai a cita lucrarile bibliografice de
referinta.
- Am inteles ca activitatea
din biblioteci este mult mai complexa decat isi imagineaza
publicul. Ce se intampla acum in lumea bibliotecilor
romanesti?
- Bune si rele, ca in
orice domeniu. Vreti intai vestea buna, sau pe cea
proasta?
- Pe cea
buna.
- Vestea buna, pentru
cine nu stie, este ca in ultimii 10-15 ani s-au construit si
echipat mai multe biblioteci mari, publice si universitare decat in
toata perioada dintre al Doilea Razboi Mondial si 1989. Cel mai
recent exemplu, ca tot am fost la inaugurare: in mai s-a deschis la
Sibiu o biblioteca superba, la standarde europene, in cadrul
Universitatii "Lucian Blaga". Un lucru admirabil. Si in aprilie am
vizitat santierul, aproape de final, al bibliotecii Universitatii
din Oradea. Si sa mai amintesc biblioteca Universitatii
"Transilvania" din Brasov si bibliotecile publice judetene de la
Cluj-Napoca, Constanta, Oradea, Pitesti, dar si biblioteca publica
municipala din Onesti. E drept ca unele au fost construite pentru
ca, spre norocul lor, fusesera evacuate din cladirile recuperate de
alte institutii, dar important este ca s-au facut si la standardele
de acum.
- Si vestea
proasta?
- Vesti proaste, caci
sunt mai multe. Prima: Biblioteca Nationala nu are un sediu demn de
rolul ei si tot in cladirea veche a Bursei functioneaza cum poate,
tot cu depozite improprii risipite in tot orasul. Nu stiu cand o
vom vedea in noul local, cand va fi echipata, mobilata,
informatizata si mai ales cum si cand fondurile
vechi, degradate si imbolnavite de mucegaiuri vor putea fi tratate
pentru a nu se aduce sporii in viitoarea, cand va fi, casa. Dupa ce
am auzit un (fost) ministru al Culturii, culmea, om de carte,
spunand la televizor ca Biblioteca Nationala este foarte bine asa
cum este (fara sa fi calcat acolo cat a fost ministru) si dupa ce
mai multi ministri in domeniu si-au incheiat mandatele fara sa fi
configurat si pus in practica masurile necesare, nu mai sper intr-o
grabnica rezolvare. Spun doar ca in Franta fostul presedinte
Fran'ois Mitterandsi-a facut un scop si un punct de glorie (pentru
care si ramane in istorie, in timp ce alti presedinti sunt, au fost
si vor fi uitati) din proiectul splendid finalizat, al noii
Biblioth'que de France. Am urmarit-o din faza de proiect, in
reviste si am vizitat-o dupa inaugurare. Nu poate fi descrisa fara
superlative.
- Alte vesti
proaste?
- Bibliotecile comunale, rurale
si din orasele mici functioneaza tot in cladiri si conditii
inadecvate, cu fonduri de carte vechi, cu putina carte noua fata de
nevoile si cerintele cititorilor. Chiar, recent, unele biblioteci
comunale au fost inchise, altele desfiintate. Asa a hotarat
primarul si consiliul local, evident, pe motivul ca nu sunt bani.
Sa facem economii, dar mai intai de la cultura. Pare ca nu se vede
si ca nu doare. Practic nu avem un program national de amenajare
culturala a teritoriului, un program de dezvoltare in
constructia de biblioteci si asezaminte de cultura la
standardele lumii de azi. Ar fi util si eficient ca prin cele doua
ministere, cel al Culturii si cel al Educatiei, sa cheltuim banul
public existent si sa atragem fonduri europene in construirea si
echiparea unor institutii culturale-model si pentru celelalte
structuri administrative. Poate ar trebui sa trecem, cum am citit
undeva, de la o cultura a mijloacelor la o cultura a obiectivelor
si responsabilitatilor. Am vazut biblioteci publice mici in
Danemarca, Franta si Austria. Nu se deosebesc de cele din marile
orase decat prin dimensiuni. Nu s-au desfiintat, nu sunt
considerate depasite, sunt dotate, atragatoare, active si
frecventate. Fac obiect de politici culturale inteligente. Si cu
urmari psiho-sociale dintre cele mai bune.
- Dar in privinta lecturii
cum vedeti lucrurile? Mai ales acum, cand a aparut si cartea
electronica?
- Am sa va povestesc ce
mi s-a intamplat mie. Cu vreo sase-sapte ani in urma, priveam,
acasa, trei pereti acoperiti cu cateva sute de carti si ii spuneam
sotiei mele cu automultumire: "Ce buna biblioteca ii las eu fiicei
noastre". Sotia mea m-a adus la realitate cu cinism si m-a asigurat
ca fata noastra, pe atunci inca studenta la Matematica-Informatica,
n-o sa deschida nici o carte dintre cele pe care le priveam eu
admirativ. Si asa a si fost. Recent, mostenitoarea mea, asezata la
masa langa sotul ei, mi-a spus: "Biblioteca noastra contine numai
doua carti: a mea si a lui". Amandoi au cate o carte electronica,
acel dispozitiv pentru citit, care arata ca o agenda sau ca o
tablita de formatul unei carti obisnuite, de vreun centimetru sau
mai putin ca grosime, cu un ecran care arata ca o pagina de carte
obisnuita, nu luminiscent ca un monitor de computer, si pe care pot
citi acasa, in tren, in parc, oriunde, carti preluate fie gratuit
de pe Internet, fie cumparate de la o librarie electronica, dar pe
care pot pune si ghidul unui oras, daca sunt in excursie. Adica isi
poarta biblioteca asupra lor si nu au nevoie de rafturi pentru
asta. Si nu i-a costat, dispozitivul vreau sa spun, decat circa 400
de dolari. Asadar e-book a si devenit un obiect accesibil.
Al lui este viitorul.
- Bine, ca suport, e o
revolutie. Lectura pe e-book si pe Internet este o practica agreata
de tineri. Dar lectura cu care am fost obisnuiti, cu aceea cum
stam?
- Ati vazut: statistic suntem
primii in Europa in materie de iletrism. Iletrismul este o
forma de analfabetism: omul stie sa citeasca o suita de cuvinte,
dar nu intelege sensurile, nu cuprinde intelesul frazei, practic nu
pricepe ce "citeste". Evident, vede ca tramvaiul 46 merge la Banu
Manta, intelege, in ziarul "Libertatea", ca "vedeta X" si-a facut
un implant cu silicon, dar daca ii cere copilul sa-i citeasca o
poveste, citeste cu voce tare (am auzit in parc), fara punctuatie,
cumva silabisind si se opreste pentru a intreba: "Intelegi ceva?"
Inca e bine ca sindicatul actorilor n-a impus, ca in alte tari,
dublarea in limba romana a filmelor straine, ca oamenii asa mai
citesc, vrand-nevrand. Televiziunea nu face casa buna cu lectura
nici in alte parti. Putini sunt oamenii care cunosc placerea
de a citi, care se mai bucura de o idee sau de o fraza frumoasa,
care mai au curiozitatea sa citeasca divers si activ. Si ultimii
dispusi sa citeasca sunt studentii, care ar trebui sa cunoasca
toate tipurile de lectura.
- Ce tipuri de
lectura?
- Sunt feluri si feluri de a
citi. Poti citi, daca ai fost educat si ti-a deschis cineva in
familie gustul, de placere. E lectura-loisir, act gratuit
sau intelectual sau/si estetic, o placere pe care n-o pierzi cat
traiesti. Se formeaza numai in mediul privat, daca familia e
cultivata si copilul are predilectie pentru lumea
cartilor.
Exista insa si lectura
profesionala, de informare, pragmatica, act prin care iti formezi
si intretii cultura profesionala, identifici, selectezi,
retii si procesezi tot ce este util in cariera. E o lectura
eficienta, necesara ca sa te mentii la curent cu ceea ce este la zi
in profesie, ca sa fii competent, performant, informat. Daca despre
primul tip am putea spune ca este o lectura generala, al
doilea poate fi numit lectura instrumentala, cu scop, daca
vreti, utilitar.
Mai exista lectura pentru
omorat timpul, a celor cu mintea goala. Ei consuma reviste si
tabloide cu multe poze color si cu putin text si mai nimic altceva.
Sotia mea a facut un experiment cu studentii sai care, mai toti,
"citesc" in metrou "Libertatea". Intrebati ce au citit in editia de
ieri, nimeni n-a putut nominaliza ceva. Isi umplusera timpul
calatoriei, doar atat. Primele doua tipuri de lectura privesc
inteligenta. Acesta, al treilea, nu are legatura cu ea si este
tipul cel mai raspandit.
- Si ce este de
facut?
- Nu-i poti obliga pe oameni sa
citeasca. Poti sa-i atragi cat de cat prin campanii. Ati vazut ce
succes a fost, daca judecam dupa presa, ultima editie a Noptii
Muzeelor. Fiindca a fost mediatizata din vreme. In alte tari sunt
campanii si programe pentru carte si lectura. Se cultiva in spatiul
public respectul pentru cultura, se imprima in mentalul colectiv,
prin strategii complexe, articulate si consecvente, imaginea buna a
bibliotecii, a persoanei informate (nu neaparat intelectual, doar
cetatean care si citeste, asa cum se si spala). Dar
sa nu idealizam. Chiar si asa, cu eforturi, interesul tinerilor
pentru lectura tot scade, peste tot in lume. Cu atat mai mult acolo
unde modelele vehiculate de mass-media sunt mai curand degradante.
Mai mult decat atat, atunci cand este vorba de informarea
publicului, televiziunile ruleaza mereu aceiasi analisti,
indiferent de domeniul discutat, in timp ce specialistii fiecarui
domeniu sunt aproape invizibili, desi ei exista. Cei mai multi
adevarati specialisti se gasesc in situatia de a fi mai mult
cunoscuti in strainatate decat la ei acasa.
Revenind la lectura, daca in
copilarie nu ai descoperit placerea asta, daca in scoala esti
obligat sa citesti, intr-un fel impersonal, fara ca un
profesor sa iti formeze mai departe gustul, interesul,
curiozitatea, sa te provoace sa intelegi ce citesti si sa descoperi
singur alte carti, daca in facultate poti lua examene cu ajutorul
unor tehnologii de copiat/fraudat si nu vrei decat o diploma, ca pe
urma te descurci, daca anturajul tau crede ca lectura e pentru
"mosi" (si eventual "babe"), de unde sa vina placerea de a citi?
Isi mai poate imagina cineva azi, ca in secolul al XIX-lea,
societati de lectura, cum organizau elevii, studentii,
"doamnele si domnisoarele" si chiar cercurile muncitoresti? Asta
tine de climatul social, de mentalitati. In Danemarca, guvernul,
prin Ministerul Culturii, a instituit un fond de sustinere a
literaturii daneze contemporane. Autorul poate primi drepturi din
acest fond pentru opera publicata si dupa cele primite de la
editor. Cuantumul este stabilit dupa statistica de circulatie a
cartii in bibliotecile publice. Autorul si editorul sunt interesati
sa-si promoveze produsul prin lansari, intalniri cu cititorii,
lecturi publice, ceea ce duce la sustinerea actiunilor de animatie
culturala din biblioteci si adauga valoare folosirii eficiente a
banului public.
Totusi, climatul social si
mentalitatile secolului XXI nu favorizeaza lectura. De aceea si
profesia de bibliotecar nu mai este dezirabila, stiu pe unii care
se si mira ca nu am schimbat-o cand mi s-a propus.
- Este, poate, perceputa ca
imaginea unui "soarece de biblioteca"?
- Asa o percepe cine nu
stie ce inseamna de fapt. Profesia este foarte complexa. Presupune
o foarte moderna cultura profesionala, cultura generala, competente
in comunicare, competente manageriale, tehnici si procedee
specifice. In repertoriile europene ale profesiilor, bibliotecarul
este inregistrat ca specialist in stiintele informarii, iar
in practicile curente el este un agent social care
gestioneaza informatia si relatiile in comunitate. Nu este deloc un
personaj prafuit, demodat si meprizabil. Am citit, recent, ca in
"State" intre primele 30 de meserii in anul 2009, se inscrie si cea
de bibliotecar.
Mie profesia mi-a dat
satisfactii, am cunoscut oameni interesanti, aici si in biblioteci
europene, am rasfoit valori bibliofile deosebite, asa ca nu regret
nimic. Si, oricum, cariera mea e la final. Ca bibliotecar. Ca si
cititor, sper ca mai am inca un viitor.