Banca Transilvania a aprobat 230 de dosare pentru "Prima casa" si deja si-a epuizat plafonul

Autor: Angela Placinta 11.09.2009

Banca Transilvania (BT) a aprobat peste 230 de dosare de credit ipotecar prin programul "Prima casa" si a epuizat astfel plafonul acordat de Fondul de Garantare a Creditelor, in valoare de 17,1 milioane de euro, a declarat Gabriela Nistor, director executiv retail in cadrul bancii.

"Din cele peste 230 de dosare aprobate de noi, doar 30 au fost aprobate si de Fond. Mai avem dosare in lucru, dar plafonul deja este consumat, deci este posibil sa cerem o crestere a acestuia", afirma Nistor. De altfel, exista multe cazuri in care cei care aplica pentru un credit prin programul "Prima casa" primesc in timp scurt aprobarea de la banca, dar asteapta mult pentru aprobarea Fondului si din acest motiv pierd antecontractele de vanzare-cumparare. Zilele trecute zeci de bucuresteni au facut coada la sediul Fondului de Garantare pentru a obtine o copie a deciziei de aprobare.

"Prima casa este un program de succes, dar marea problema este procesarea dosarelor la Fondul de Garantare. Noi initial am cerut un plafon de 25 de milioane de euro si daca celelalte banci nu si-au consumat plafonul, am putea cere o realocare a banilor", spune Robert Rekkers, directorul general al BT. Din creditele acordate de banca, 60% sunt destinate achizitiei de locuinte vechi si majoritatea sunt denominate in euro. Valoarea medie a imprumutului este de 37.000 de euro, 70% din cererile de creditare fiind din provincie, iar restul din Bucuresti.

"Nu se pune problema vanzarii bancii"

In ultima perioada toti investitorii au stat cu ochii pe Banca Transilvania, in conditiile in care unul dintre membrii Consiliului de Administratie si unul dintre fondatorii bancii, Claudiu Silaghi, a vandut 3,2% din actiuni catre un investitor strain pentru suma de 13,2 mil. euro. Totusi, aceasta tranzactie nu inseamna ca actionarii se pregatesc de vanzarea bancii, sustine Rekkers.

"Domnul Ciorcila (Horia Ciorcila, presedintele CA si unul dintre fondatorii BT - n.r.) a mentionat in mai multe randuri ca nu se pune problema vanzarii, nu avem discutii in acest sens."

El afirma ca tranzactiile realizate de anumiti actionari au reprezentat decizii personale, pentru ca "fiecare are dreptul sa vanda si sa cumpere actiuni". Potrivit lui Rekkers, banca nu are nevoie de capital suplimentar in prezent, nivelul de solvabilitate fiind "destul de bun", chiar daca ponderea creditelor neperformante continua sa creasca la nivelul intregului sector bancar.

"Avem o solvabilitate destul de buna, de peste 14% (nivelul minim este de 8% - n.r.) la sfarsitul lui iunie, deci stam bine. Din motive defensive, nu avem nevoie de capital. Poate vom avea anul viitor nevoie din motive ofensive, pentru crestere."

Rekkers considera ca in trimestrul trei nu se va schimba trendul de crestere al creditelor neperformante fata de primele sase luni ale acestui an.

Asigurare de viata in parteneriat cu Aegon

BT a lansat ieri in parteneriat cu asiguratorul Aegon si cu BT Asset Management o asigurare de viata unit-linked, care investeste o parte din banii platiti de asigurat in fonduri mutuale. Banca estimeaza ca in primul an de la lansare va vinde aproximativ 6.000 de polite, primele brute subscrise urmand sa se ridice la 2 milioane de euro.

Olandezii de la Aegon colaboreaza pe piata locala cu BT inca de la lansarea sistemului de pensii private obligatorii (pilonul II), cand au infiintat fondul de pensii BT Aegon. Intre timp, Aegon a cumparat participatia de 50% a BT Aegon pentru 11 mil. euro si a devenit unicul actionar al fondului.

Aegon a intrat si pe piata de asigurari de viata in primavara. Pana in prezent compania a vandut 1.000 de polite, primele brute subscrise fiind de 700.000 de euro. Pana la sfarsitul anului compania estimeaza ca va ajunge la afaceri de 1 mil. euro.

E-mailul premierului, blocat de plangeri legate de "Prima casa"

Premierul Emil Boc s-a intalnit ieri cu presedintele Fondului de Garantare a Creditelor Aurel Saramet si i-a spus ca e-mailul sau personal a fost blocat de numarul mare al plangerilor primite din partea persoanelor care reclama probleme in programul "Prima casa", cerandu-i sa stabileasca un calendar clar de proceduri. Seful Guvernului i-a spus presedintelui Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM, care gestioneaza derularea programului "Prima casa", ca foarte multe persoane sunt nemultumite deoarece dosarele de creditare sunt procesate greu si reclama faptul ca risca sa piarda avansul platit pentru cumpararea unei locuinte. Surse oficiale au declarat atunci agentiei MEDIAFAX ca Guvernul intentioneaza ca, impreuna cu bancile, sa reduca termenul de finalizare a dosarelor pentru "Prima casa" si sa propuna un termen mai lung cu pana la 20 de zile pentru incheierea antecontractelor de vanzare-cumparare a caselor, de la aproximativ 30 de zile in prezent la 45-50 de zile, analizand si varianta unui nou proiect de stimulare a constructiilor noi, printr-un program similar acestuia. Mediafax

Coada la Fondul de Garantare

ZF a publicat pe site la inceputul acestei saptamani un reportaj despre zecile de oameni care fac coada la sediul Fondului de Garantare a Creditelor, in speranta ca dosarele lor pentru "Prima casa" vor fi aprobate si nu isi vor pierde antecontractele de vanzare-cumparare. Reportajul a avut aproape 4.000 de accesari, de patru ori mai multe decat are, in medie, o stire pe zf.ro.