Legea salarizarii unitare: Discrepantele uriase de start anuleaza salarizarea unitara. Cum comentati?

Autor: Delia Oniga 13.09.2009

Discrepantele mari intre salariile din sistemul bugetar fac aproape imposibila aplicarea legii salarizarii unitare in urmatorii cativa ani, o echilibrare a veniturilor salariale putandu-se face abia in 2015 - intr-un scenariu optimist.

Dat fiind ca unul din principiile de baza de la care porneste legea este ca nici un salariu nu va scadea, salariile mari vor sta pe loc si vor urca castigurile mici.

O solutie pentru scurtarea acestui proces ar putea fi reducerea salariilor foarte mari, care depasesc salariul presedintelui, insa niciun sindicat nu a luat in calcul o astfel de varianta.

"Nu ne-am gandit la o asemenea varianta, dar nici din punct de vedere legal, acest lucru nu este posibil. Vorbim despre niste drepturi deja castigate, care nu pot fi retrase", afirma Mihaela Neacsu, vicepresedinte al Federatiei Sindicatelor din Administratia Publica (Publisind).

Spre exemplu, in cazul presedintelui Romaniei, care castiga in prezent 9.550 de lei pe luna, ar trebui sa treaca cel putin sapte ani pentru ca salariul sau sa fie mai mare decat cel al sefului Serviciului de Protectie si Paza (SPP), care castiga peste 13.750 de lei pe luna si care ar urma sa stea pe loc in toata aceasta perioada. Sindicalistii din invatamant sunt nemultumiti si de perioada indelungata de timp care trebuie sa treaca pentru ca salariile sa creasca, in urma aplicarii legii salarizarii unice in sistemul bugetar. In cazul unui invatator debutant, o marire de salariu ar putea sa apara in trei ani de zile dupa aprobarea legii.

"Spre exemplu, un invatator debutant, cu coeficientul 1,35, care are in prezent un salariu de 1.065 de lei brut, va beneficia de o crestere in momentul in care salariul minim pe economie va fi de 800 de lei, lucru care s-ar putea intampla de-abia in 2013", spune Simion Hancescu, prim-vicepresedinte al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI).

Anexele din legea unica a salarizarii din sistemul bugetar ar putea fi modificate inca noua luni de-acum incolo, sindicatele avand timp sa inainteze amendamente, potrivit unei decizii luate sambata in urma unei discutii intre sindicate si Guvern.

Printre nemultumirile sindicalistilor se mai numara diferentele mari intre coeficientii care le revin angajatilor din Politie, pe de o parte, si a celor din Armata pe de alta parte sau nivelul scazut al coeficientilor pentru functionarii publici cu studii medii.

Potrivit vicepresedintei Publisind, toate sindicatele au fost de acord sa picheteze sediul Parlamentului pe 15 septembrie, zi in care Guvernul isi va asuma raspunderea asupra legii salarizarii. Cu toate acestea, nu toate asociatiile sindicale au de gand sa participe la greva generala, care ar putea avea loc pe 5 octombrie.

"Vom uza de toate celelalte forme de prostest, in afara de greva. Totusi, vom participa la pichetarea de pe 15 septembrie", spune Toader Paraschiv, secretar general in cadrul Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual.

Cati sunt, de fapt?

Contactati de ZF, reprezentantii Guvernului nu au putut raspunde la intrebarea cate salarii exista peste cele ale presedintelui Romaniei in sistemul bugetar. De asemenea, reprezentantii biroului de presa al Guvernului nu au putut oferi informatii cu privire la numarul de oameni angajati pe categorii in sistemul bugetar, pe motiv ca aceste date nu sunt centralizate. Singura cifra oferita a fost cea de 350.000 de angajati in educatie. Legea salarizarii unitare va afecta circa 1,4 mil. bugetari.