Barroso mai sta inca cinci ani la sefia CE

Autor: Magraon Andreea 16.09.2009

Jose Manuel Barroso a fost reconfirmat, insa fara entuziasm, de Parlamentul European la sefia Comisiei Europene (CE). El isi va petrece astfel inca cinci ani in fruntea Executivului UE.

In urma votului secret, numirea lui Barroso, care a fost singurul candidat la presedintia CE, a fost aprobata cu 382 de voturi "pentru", 219 "impotriva" si 117 abtineri.

"In calitate de presedinte al Comisiei Europene, partidul meu va fi Europa", a declarat Barroso dupa aflarea rezultatului votului.

"Este nevoie de intregirea Europei pentru a se ajunge la consensul necesar pentru o Europa unita, o Europa puternica pentru libertate si solidaritate", a adaugat Barroso.

Barroso este primul presedinte al CE care obtine un al doilea mandat dupa Jacques Delors, cel care a stat in fruntea Executivului european intre 1985 si 1994.

Victoria lui Barroso era asteptata inca de saptamana trecuta, insa fara entuziasm, avand in vedere reticenta si neincrederea pe care socialistii si verzii europeni au aratat-o inca de la inceputurile dezbaterilor parlamentare. Urmatorul pas pe care Barroso trebuie sa-l faca este sa-si formeze echipa, pe care o doreste completa pana la finele acestui an.

In cadrul audierilor de saptamana trecuta de la Bruxelles, presedintele CE a declarat anterior ca doreste sa creeze un nou post de comisar pentru drepturile fundamentale ale omului. Statele membre negociaza impartirea portofoliilor, unele dintre ele chiar nominalizand candidati.

Noua comisiei isi va incepe mandatul la 1 ianuarie 2010, iar numirile celorlalti 26 de membri vor incepe dupa 2 octombrie, dupa referendumul din Irlanda privind Tratatul de la Lisabona.

Fost premier al Portugaliei, Barroso, a venit in fruntea CE in 2004, pozitie ocupata anterior de fostul premier italian de stanga Romano Prodi. In varsta de 53 de ani, Barroso a devenit premier al Portugaliei in 2002, fiind membru al formatiunii de centru-dreapta Partidul Social-Democrat. Este de profesie jurist, terminand Facultatea de drept la Lisabona.