Fosta sefa a Omniasig Pensii, director de bancassurance la Piraeus Bank

Autor: Angela Placinta 17.09.2009
Cristina Nitescu, fostul director general al fondului de pensii private (pilonul II) Omniasig Pensii, care a fuzionat luna trecuta cu fondul administrat de BCR, a preluat functia de director de asigurari si bancassurance in cadrul Piraeus Bank. Nitescu, 49 de ani, a condus Omniasig Pensii din 2006, dupa ce a construit de la zero departamentul de asigurari de viata al Allianz-Tiriac, cea mai mare companie din piata asigurarilor. Fondul de pensii private obligatorii Omniasig a fost absorbit de BCR in cadrul unei tranzactii in valoare de circa 13 milioane de euro. In perioada 1994-2000, Nitescu a condus Reprezentanta Economiei Germane in Romania, actuala Camera de Comert Romano-Germana. Piraeus Bank face parte din grupul elen Piraeus si este o institutie de credite de talie medie, cu active de 2,36 miliarde de euro la sfarsitul primului semestru.