Weekend-uri la lucru si cinci zile libere pe an definesc succesul omului care vrea sa puna pe picioare Chrysler

Autor: Cristina Rosca 20.09.2009

Pentru a salva grupul american Chrysler, directorul executiv Sergio Marchionne trebuie sa creeze un sedan de talie mijlocie care sa aiba calitatile necesare pentru a concura cu cele mai bune sedanuri din lume, scrie Bloomberg.

Acesta este un proiect ce se deruleaza in conditii normale pe o perioada de trei pana la cinci ani, insa in situatia actuala il forteaza pe Marchionne sa il finalizeze in doi ani.

Chrysler, care a primit un ajutor guvernamental de 15 mld. dolari, ar putea sa ramana fara fonduri in 24 de luni daca nu reuseste in aceasta perioada sa readuca grupul din Auburn Hills, Michigan pe profit. Constructia unei masini care sa poata rivaliza cu cele care conduc topul vanzarilor in prezent, Toyota Camry si Honda Accord, dureaza in mod normal cel putin trei ani, conform opiniei analistilor.

Provocarea provocarilor

Marchionne, 57 de ani, directorul executiv al Fiat si totodata cel care a readus compania italiana la lumina dupa ce aceasta era in prag de ruina, trebuie sa faca fata acum celei mai dure provocari din cariera sa, aceea de a "reinvia" Chrysler. Esecul sau ar insemna nu numai sfarsitul pentru cel de-al treilea producator auto din Statele Unite si pierderea a zeci de mii de slujbe, ci ar putea sa puna capat visului lui Marchionne de a transforma Fiat, cu sediul la Torino, Italia, intr-un jucator de talie mondiala.

"Va avea de depasit obstacole mult mai greu de trecut decat la Fiat", a spus Maryann Keller, presedintele companiei de consultanta Maryann Keller & Associates din Stanford, Connecticut.

Munca, cheia succesului

Marchionne doarme intre 3 si 4 ore pe noapte, lucreaza in timpul weekend-urilor si isi acorda cinci zile de vacanta pe an, potrivit apropiatilor sai. El poarta intotdeauna cu sine un rucsac de marime mica in care poarta doua BlackBerry si doua iPhones, cate unul pentru Chrysler, Fiat, CNH si UBS, si un al cincilea pentru urgente, potrivit oamenilor care au lucrat cu el.

Marchionne a refuzat sa comenteze aceste afirmatii. Nici purtatorii de cuvant ai Chrysler si Fiat nu au dorit sa comenteze.

Chrysler a prezentat versiunea imbunatatita a sedanului sau cu cinci usi la Salonul Auto de la Frankfurt. Masina va avea un nou interior si un motor diesel si este destinata pietelor europene. Aceasta va fi prima demonstratie despre cum functioneaza alianta Chrysler-Fiat.

In aceasta luna, Marchionne va prezenta planul sau pentru produse si marketing consiliului Chrysler alcatuit din noua membri. Propunerea se va concentra pe modul in care se vor dezvolta brandurile Dodge, Chrysler, Jeep si Mopar. El va mai recomanda si ce vehicule sa se construiasca si unde.

"Noi nu avem o masina care sa poata concura pe cel mai mare segment de pe piata", a spus unul dintre membri board-ului Chrysler.

"Pentru noi, timpul reprezinta provocarea. Avem suficient timp sa venim cu noi produse si sa continuam sa imbunatatim produsele noastre deja existente?"

Compania trebuie sa vanda cel putin 1 milion de masini in Statele Unite pentru a se relansa, potrivit surselor apropiate.

Acesta este un obstacol pe care Chrysler ar putea sa nu aiba forta sa il depaseasca in acest an, dupa ce in 2007 reusea sa vanda 2 milioane de unitati, potrivit companiei de cercetare Autodata din Woodcliff Lake, New Jersey.

Chrysler ar putea obtine un profit operational de aproximativ 1 mld. dolari pentru fiecare 100.000 de autovehicule vandute, potrivit unei surse. Conform documentelor care atesta falimentul, Chrysler a pierdut aproximativ 16 mld. dolari in 2008.

Cine este Sergio Marchionne