Investitorii care au intrat pe Bursa acum o luna, doua isi marcheaza profitul

Autor: Vlad Anastasiu 21.09.2009

Bursa locala a inchis prima sedinta din aceasta saptamana in scadere, cu corectii reduse, cea mai mare coborare fiind consemnata de societatile financiare, care au pierdut 2% fata de referinta. Companiile energetice au inchis in urcare cu doar 0,2%.

Analistii sunt de parere ca in ciuda diminuarii variatiilor si a reducerii volumelor de tranzactionare, inca nu sunt semnale in piata care sa sustina intoarcerea trendului ascendent si chiar daca in ultimele sedinte s-au inregistrat preponderent scaderi, inca nu se poate vorbi despre cresterea presiunii la vanzare.

"Evolutia pietei de capital s-a situat in ultima perioada aproape de zero sau chiar pe scadere, situatie similara cu principalele piete internationale, insa nu se poate vorbi inca despre semnalele schimbarii unui trend, care in continuare se pastreaza ascendent. Chiar daca in ultimele sedinte Bursa a inchis pe minus, inca nu s-a creat o presiune la vanzare", a declarat Adrian Danciu, analist in cadrul societatii de intermediere Broker din Cluj.

In sedinta de ieri, cele mai valoroase tranzactii s-au realizat pe titlurile Banca Transilvania (TLV) si Banca Carpatica (BCC), actiunile bancii din urma inregistrand o corectie de aproape 4,7%. Actiunile BRD au consemnat o corectie mai redusa, de 1,6% fata de referinta, coborand la pretul de 12,4 lei/actiune.

La categoria societatilor financiare, titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1) au inregistrat cea mai mare corectie, de 2,5% fata de referinta, urmate de scaderile SIF Moldova (SIF2), de 2,6% si SIF Transilvania (SIF3), de 2% fata de referinta.

"Scaderile din ultima perioada se datoreaza in principal investitorilor care au intrat acum o luna sau doua in piata, iar acum isi marcheaza profitul. Nu vedem o crestere a presiunii la vanzare pentru ca nu exista semnale de accentuare a corectiilor, dar nici indicii cu privire la evolutia Bursei sau economiei pe termen mediu. Asa ca exista o stare de expectativa printre investitori", a explicat Danciu.

In sectorul energetic, aprecierea titlurilor Rompetrol Rafinare (RRC), de 3,1% fata de referinta, a sustinut pe plus indicele de profil, alaturi de actiunile Transelectrica (TEL), care au inchis in stationare, la pretul de 12,8 lei/actiune. Titlurile Petrom (SNP) au pierdut ieri 2,3%, in timp ce actiunile companiei nationale de transport de gaz Transgaz (TGN) au inchis aproape de zero, cu o corectie de 0,06% fata de referinta.

"Cred ca starea aceasta de expectativa se va diminua odata cu aparitia primelor rezultate financiare la trimestru. Atunci o sa vedem o confirmare sau o infirmare a asteptarilor investitorilor cu privire la evolutia pe termen mediu si lung a Bursei", a adaugat Danciu.

Titlurile Flamingo (FLA) au inregistrat una dintre cele mai mari scaderi din sedinta de ieri, de aproape 6,2% fata de referinta. Corectii au consemna, de asemenea, si companiile din sectorul farma Antibiotice Iasi (ATB) si Biofarm Bucuresti (BIO), de 0,7% si respectiv 1,4% fata de referinta.

De urmarit astazi