Adriana Saftoiu, despre discursurile din Parlament: "Putem spune lucruri alandala sau perfect logice. Oricum nu conteaza"

Ziarul Financiar 22.09.2009

Deputatul PNL Adriana Saftoiu a vrut sa verifice daca parlamentarii sunt atenti la ce se intampla in jurul lor, la sedintele de plen, si si-a testat colegii marti dimineata, la sesiunea de declaratii politice, scrie Gandul.

In prezenta a zece deputati, Saftoiu a citit, de la tribuna, o falsa declaratie politica, in fapt o alaturare de citate din oameni politici si jurnalisti americani, fara nicio legatura intre ele, cu teme mergand de la sclavie, saracie, terorism si folosirea arborilor de tisa de Pacific in tratarea cancerului.

Saftoiu a citit declaratia ca si cum ar fi unitara, cursiv si linistit, fara sa faca vreo pauza si fara sa spuna ca preia niste citate. Deputatii prezenti in sala au aplaudat-o la final iar presedinta de sedinta, Daniela Popa (PC), i-a multumit la final. Nici ziaristii n-au remarcat nimic ciudat in declaratia politica nonsens.

Adriana Saftoiu spune ca urmareste de o jumatate de an felul in care sunt citite declaratiile politice si cum arata, de fapt, viata parlamentara in Romania. "Am vrut sa le arat colegilor ca putem sa spunem orice, lucruri alandala, ilogice sau, dimpotriva, lucruri perfect logice si de substanta, ca oricum nu conteaza. Aceste declaratii politice nu urmaresc decat sa motiveze activitatea parlamentarilor, a declarat Saftoiu.

Cititi discursul sustinut de Adriana Saftoiu pe www.gandul.info.