Noutatea din legea comertului: taxele de extindere, amenajare si promovare sunt interzise

Autor: Adriana Rosoga 22.09.2009

Patronatele din industria alimentara spun ca legea privind comercializarea produselor alimentare aprobata in urma cu cateva zile de guvern va scoate la iveala taxele pe care le plateau catre hipermarketuri, iar legea va duce la cresterea concurentei dintre retaileri, va permite un acces mai facil al producatorilor in marile retele si va duce la dezvoltarea magazinelor de proximitate.

Prin noua lege comerciantii nu vor mai putea sa solicite si sa incaseze de la furnizor plata unor servicii legate de extinderea retelei de distributie a comerciantului, de amenajarile spatiilor de vanzare sau de operatiunile si evenimentele de promovare a activitatii si imaginii acestuia. "Prin aceasta lege vor iesi la iveala taxele pe care producatorii le plateau hipermarketurilor pentru deschiderea sau modernizarea magazinelor, pentru listarea produselor sau taxe de distributie nationala. Nu vom disparea (producatorii - n.r). Hipermarketurile pot sa faca import, iar noi ne vom orienta catre magazinele mici, piete sau retele proprii de magazine", spune Sorin Minea, presedintele Asociatiei Romane a Carnii.

Asociatia Marilor Retele Comerciale din Romania se apara: "Este normal sa platesti pentru serviciile pe care le primesti. Daca aveam profituri ascunse, Ministerul Finantelor nu sesiza pana acum?", spune Delia Nica, vicepresedinte al Asociatiei Marilor Retele Comerciale din Romania (AMRCR).

"Retailerii au creat locuri de munca, dar dincolo de asta nu puteam fi de acord cu ceea ce s-a intamplat in ultima perioada, ca producatorul roman sa stea mereu in genunchi la poarta hipermarketului. Eu cred ca nu e un abuz si nu e un dezastru ce am facut noi (...) Specialistii spun ca in cateva luni preturile vor putea sa scada pana la 30%", precizeaza Ilie Sarbu, ministrul agriculturii.

Retailerii spun insa ca au atacat legea datorita neconcordantei cu Codul de bune practici. "Nu stiu pe ce se bazeaza estimarea dl. ministru conform careia preturile vor scadea cu 30%. Legea in forma actuala este diferita de Codul de bune practici pe care l-am semnat. Practic tot ce trebuia sa fie facut era ca acest Cod de bune practici sa fie pus sub forma de lege, ceea ce nu s-a intamplat. Nu este adevarat ca ne-am retras de la discutii. De fiecare data cand erau intalniri pe acesta tema, aproape in fiecare saptamana in intervalul martie 2008 - ianuarie 2009, practic se rediscuta Codul", spune Nica.

Sorin Minea, presedintele Asociatiei Romane a Carnii, afirma: "Legea va crea o concurenta mai puternica intre hipermarketuri care vor trebui sa-si diminueze cheltuielile si sa devina mai rentabile. Acum nu putem sa vorbim de concurenta intre ele, in conditiile in care intre preturile produselor din hipermarketuri sunt diferente foarte mici".

Nica precizeaza insa ca un motiv de disputa este si faptul ca in lege se prevad penalitati doar pentru retaileri, nu si pentru producatori.