Amenajari: Semineele, o afacere la rece

Autor: Vlad Anastasiu 23.09.2009

Vanzarea de seminee, un business mic, exclusivist si doar pentru cei cu venituri peste medie, incepe sa dea semne de racire, primele dupa cresteri anulale de peste 30%. Anul acesta, piata de seminee este asteptata sa scada cu 40%, odata cu amanarea proiectelor rezidentiale, insa majoritatea jucatorilor mizeaza pe lucrarile de renovare pentru a-si impulsiona afacerile.



Piata de seminee s-a ridicat anul trecut la aproximativ 4 milioane de euro, la un volum de circa 1.000 de bucati, insa o estimare exacta asupra dimensiunii pietei este greu de apreciat sunt de parere unii dintre principalii jucatori de pe piata, in conditiile in care piata este destul de segmentata. Semineele pe lemne raman cele mai vandute, in timp ce semineele pe bioetanol (combustibil ecologic obtinut pe baza de alcool) abia isi fac loc pe piata.

"Estimam ca piata locala de seminee s-a ridicat anul trecut la circa 4 milioane de euro, respectiv 1.000 de bucati. In iunie 2008 a fost o crestere de 30% fata de aceeasi perioada a anului trecut, insa spre sfarsitul anului, in decembrie, cresterea pietei a fost de numai 15%", a apreciat Vlad Stefanescu, proprietarul Seminee Stefanescu, unul dintre jucatorii de pe piata locala de profil.

Pentru acest an, Stefanescu apreciaza ca piata va scadea cu pana la 40%, afectata in principal de sistarea proiectelor imobiliare, dezvoltatorii fiind de altfel principalii clienti in ultimii ani ai companiei. "In 2009 estimam o scadere a pietei cu aproximativ 40%, adica o piata de circa 2,4 milioane de euro si un volum de 700 de bucati", a adaugat Stefanescu.

Seminee Stefanescu a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de aproximativ 2 milioane de euro, in crestere cu 15% fata de anul precedent, insa pentru anul acesta, reprezentantul companiei apreciaza o scadere a vanzarilor cu circa 30%, pe fondul sistarilor proiectelor imobiliare pentru care firma livra seminee.

"In 2008, cifra de afaceri a companiei a fost de aproape 2 milioane de euro, in crestere cu 15% fata de 2007. Din cauza inghetarii proiectelor imobiliare la care compania noastra colabora, precum Ibiza sau Willbrook, in 2009 estimam o scadere de circa 30% a cifrei de afaceri", a explicat Stefanescu.

Aceeasi scadere pentru anul acesta o anticipeaza si Florin Georgescu, directorul Seminee Ambient, un alt jucator important de pe piata locala de profil. Compania a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de aproximativ 270.000 de euro, in crestere cu peste 30% fata de 2007, cand afacerile s-au ridicat in jurul valorii de 200.000 de euro.

"Fata de anul 2007, cand am inregistrat vanzari de 200.000 de euro, in 2008 vanzarile s-au ridicat la 270.000, in crestere cu 35%. Anul acesta vanzarile au scazut cu 30% si apreciez ca vom incheia anul la nivelul inregistrat in 2007", a declarat Georgescu.

Lemne versus bioetanol. In continuare, cele mai vandute seminee pe piata locala sunt cele pe lemne, insa de curand au aparut pe piata si modele pe baza de etanol, cu consum redus de combustibil si mai ecologice.

"Din punctul de vedere al combustibilului, ultima tendinta o reprezinta semineele cu bioetanol. De asemenea, in ceea ce priveste semineele traditionale, cu lemn, exista focare cu samota sau panouri de vermiculite la interior, care au un randament de pana la 60-70% si emisie de monoxid de carbon foarte scazuta. Sunt focare realizate conform ultimelor norme de poluare ale Comisiei Europene", a declarat Sabina Rotaru, reprezentantul Fedo, companie care comercializeaza seminee din Franta, Olanda si Austria.

Pe piata locala predomina insa semineele cu lemn, fiind insa comercializate si alte tipuri de seminee, care functioneaza pe baza de gaz, electrice sau cu paleti.

"Tipurile de seminee comercializate pe piata romaneasca folosesc combustibili solizi, lemn sau paleti, cu gaz, cu bioetanol sau electrice. Cea mai mare pondere o detin semineele traditionale cu lemn", a adaugat Rotaru.

Compania a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de aproximativ 1,9 milioane de euro, potrivit datelor Ministerului de Finante, fiind cel mai bun an al companiei de la infiintare. Pentru acest an, este asteptata o scadere a afacerilor la nivelul din 2006, respectiv la 1,1 milioane de euro, ceea ce reprezinta o scadere a vanzarilor la jumatate. "Vanzarile Fedo au avut o evolutie crescatoare de la an la an, cea mai mare valoare inregistrandu-se in 2008, cand vanzarile au fost de doua ori mai mari decat in 2006. Anul acesta, aproximam ca valoarea vanzarilor va fi la nivelul anului 2006", a explicat Rotaru.

Se cauta modelele rustice. In ceea ce priveste aspectul semineelor, cei mai multi dintre clienti prefera semineele traditionale, rustice, in timp ce numarul celor care se orienteaza catre semineele moderne, minimaliste este in continuare redus. "Semineul este ceva traditional si cu putine schimbari in decursul timpului. In ceea ce priveste designul, 90% dintre clienti vor seminee rustice sau clasice. Cam 10% dintre acestia, in special cei tineri si cu venituri peste medie se orienteaza catre seminee minimaliste, moderne", a declarat Georgescu.

Preturile semineelor comercializate de Georgescu pleaca de la aproape 1.500 de euro, cost care include montaj si transport si poate ajunge pana la aproape 4.000 de euro, pentru modelul Oleron, cu un focar B9 relevabil. "In general cele mai vandute seminee sunt cele mai ieftine. Sunt preferate semineele de perete Belfort, Cadours si Menton si semineele de colt Delphes, Molene si Florida", a adaugat Georgescu.

Tendinta este sustinuta si de proprietarul firmei Seminee Stefanescu, care apreciaza ca stilul clasic este predominant in vanzarile companiei, dar ca in ultima perioada se remarca o crestere a cererilor pentru stilul minimalist.

"Sunt case in care predomina stilul clasic, cu finisaje victoriene din marmura, lemn sau calcar, case in care stilul rustic este prezent numai in zona semineului, stil care contine finisaje din piatra neuniforma, caramida, lemn sau calcar. Nu in ultimul rand, sunt case moderne, minimaliste, in care predomina semineul metalic. Ultima moda in domeniu este semineul compus dintr-un focar lung, de doi metri, incastrat intr-un perete simplu. Practic rezulta o panta de foc", a explicat el.

Cele mai multe seminee se instaleaza in case de resedinta si nu in case de vacanta, in ciuda caracterului exclusivit al semineelor. De asemenea, si unii proprietari de restaurante aleg sa instaleze un semineu, dar acestea pot fi instalate si in sedii ale unor institutii sau chiar banci.

"Cu siguranta cele mai multe locuinte in care am instalat seminee sunt resedinte, insa am realizat seminee si pentru sedii de intreprinderi, precum TitanMar din Bucuresti, restaurante, precum CityGrill de pe Lipscani sau cabane de vanatoare, precum cea de la Balc", a explicat Stefanescu.

O structura asemanatoare a vanzarilor detine si Seminee Ambient, unde aproximativ 80% din vanzari sunt orientate catre resedinte, iar restul catre case de vacanta. "Majoritatea, aproximativ 80% dintre vanzari, se duc catre resedinte, iar restul de 20% catre case de vacanta. Cam 80% dintre clienti sunt persoane fizice cu venituri medii si peste medie, cu varsta cuprinsa intre 30 si 50 de ani. Restul de 20% dintre clienti sunt firme de constructii, care apeleaza la noi pentru realizarea semineelor si a cosurilor de fum", a declarat directorul Seminee Ambient.

Ponderea dezvoltatorilor imobiliari in cifra de afaceri a Seminee Stefanescu a fost de aproximativ 45% din totalul vanzarilor, in 2008, insa in acest an este asteptata sa scada la doar 5%, in conditiile in care foarte multe proiecte imobiliare au fost sistate. "Anul acesta estimam ca ponderea dezvoltatorilor imobiliari in cifra de afaceri sa scada la 5%, restul contractelor ramase de anul trecut. In 2008, aceasta pondere a fost de aproximativ 45% in cifra de afaceri a companiei", a explicat Stefanescu.

In ceea ce priveste o deblocare a pietei, Georgescu apreciaza ca vanzarile vor reveni pe crestere la mijlocul anului viitor, odata cu revigorarea segmentului de constructii rezidentiale.

"O deblocare cred ca s-ar realiza doar daca sectorul de constructii rezidentiale se va mai revigora. Cred si sper ca aceasta se va intampla pe la mijlocul anului viitor", a incheiat el.