PREVIEW / Cum a intrat teatrul romanesc in mileniul trei (I)

Scurta trecere in revista dupa 20 de ani

Daca cineva ar incerca sa refaca atmosfera anilor '80 in Romania, asa cum se straduia de dragul mamei sale tanarul din filmul "Good-Bye Lenin", teatrul n-ar trebui sa lipseasca in niciun caz din peisaj. Desigur, poate ca ar fi dificil sa se mai gaseasca o sala friguroasa, in care spectatorii sa stea imbracati si cu manusile in maini, dar s-ar mai gasi cu siguranta cativa dintre actorii considerati atunci vedete, unii regizori activi in deceniul respectiv si o serie de piese clasice jucate pe toate scenele. Greu, poate imposibil de reprodus, ar fi stilul de joc, limbajul parateatral utilizat atunci de artisti pentru a exprima comentariul lor social, ce avea un urias ecou in randul spectatorilor. Teatrul forum din anii '80 a disparut in Romania, iar in locul lui s-au instalat alte forme de comuniune artisti-public ce corespund nevoilor unei noi societati aflate in constructie in acesti ani.

Cine vrea sa inteleaga mai bine care e azi pozitia teatrului in societatea romaneasca trebuie sa afle mai intai ca steagul culturii a fluturat multa vreme mobilizator deasupra Romaniei, ajutand la ridicarea moralului unei natii destul de incercate din punct de vedere social. Faptul ca nu eram mai prejos, in materie de productie culturala, decat natiunile civilizate - idee indusa oarecum artificial, pe cale institutionala, prin discursurile publice ale responsabililor culturali - a fost mereu un motiv de mandrie pentru romani, care nu se mai oboseau sa verifice cat adevar incapea in aceeasta afirmatie, in schimb se inghesuiau sa consume respectivele produse culturale, considerate oricum "de lux".

Situatia a ramas, din inertie, valabila si dupa Revolutia din 1989, modificarile intervenite treptat fiind acelea legate de consumul cultural.

Printre artele scoase in fata in vitrina culturala romaneasca, teatrul s-a aflat mereu in prima linie, chiar daca in ultimii ani a trecut prin transformari diverse, care l-au repozitionat atat pe scara consumului cultural, cat si pe aceea a vizibilitatii internationale. Altfel spus, dupa 1989 teatrul romanesc a trait in buna masura din propria-i legenda, abia dupa 2000 aparand acele semne ca aceasta arta promite sa aiba un viitor - de data asta necontrafacut de statistici culturale encomiastice.

Dramaturgia, o platforma de relansare

Generatia regizorala aparuta dupa 2000 a marcat o noua directie in spectacologia romaneasca, reprezentantii ei plecand de la text pentru a reinventa spectacolul. Reuniti in miscarea dramAcum, tinerii regizori - unii inca studenti pe atunci - Gianina Carbunariu, Andreea Valean, Radu Apostol, Radu Berceanu - au lansat o serie de concursuri in incercarea de a descoperi noi voci de dramaturgi, fiind nemultumiti de scrierile pentru teatru existente. Succesul acestei miscari, continuate ciclic de studentii regizori (dintre care au mai reusit sa intre in constiinta publica, in ultimii ani, Vera Ion si Bogdan Georgescu), a constat in cresterea numarului de montari cu piese romanesti noi, precum si a numarului de productii cu texte contemporane din lume. Piesele "Red Bull" de Vera Ion si "Romania, te pup!" de Bogdan Georgescu au fost incluse intr-un spectacol produs de The Play Company in off-Broadway, 2006.

Dar dintre toti, Gianina Carbunariu, deopotriva dramaturg si regizor, a reusit cel mai bine sa se lanseze in teatrul european, piesele ei fiind montate si jucate in turnee in Franta, Germania, Rusia, Serbia, Suedia etc.

Tematic, noile texte pentru teatru exprima dorintele si procuparile unei generatii crescute intr-o libertate generatoare de confuzii, de catre parinti inadaptati noilor realitati sociale. Estetica dramAcum implica minimalismul scenografiei - care include adesea mijloace multimedia, precum proiectiile video capabile sa transforme spatiile reduse (singurele disponibile in sistem independent), intr-unele ample, transformabile - dar si un minimalism al jocului actoricesc, o expresivitate de tip cinematografic, o teatralitate inspirata din mediul urban, un firesc al gesturilor si vorbirii care contrasteaza puternic cu traditia scolii de actorie romanesti. Proiectul tangaProject, nascut din dramAcum si coordonat de generatia ai carei lideri sunt Vera Ion si Bogdan Georgescu, are o puternica dimensiune sociala, scopul sau fiind acela de a contribui direct la schimbarile din mediile sociale marginale, cum este zona Rahova, un cartier rau famat al Bucurestiului. In 2006 si 2007, tinerii dramaturgi au organizat aici dezbateri in piata publica, convingand locuitori ai zonei care isi spun povestile, dramatizate mai apoi de tinerii artisti si transformate in "piese de 10 minute" (de unde si titlul de "tanga project"). Implicarea lor in viata societatii prin extragerea de subiecte pentru creatii tip docu-fictiune a fost demonstrata efectiv cand unul dintre tinerii dramaturgi a fost chemat ca martor in procesul locuitorilor din zona cu statul, care a evacuat cateva cladiri nationalizate in timpul comunismului, cladiri in care locuiau cu chirie oameni acum ramasi pe strada.

Pentru toti suporterii dramAcum, textul ramane pilonul de baza al spectacolului, dar unii dintre ei se insotesc cu artisti vizuali pentru a gasi noi forme de spectacol care sa le confirme si sa le sustina teoria implicarii in societate. Gianina Carbunariu a reusit asta impreuna cu artistul vizual Maria Draghici in spectacolul "mady.baby.edu" (2004), care includea un film video ce devenea, prin prelucrare computerizata si adaugarea unui sound ultramodern, un adevarat eseu avand la baza imaginea. Ulterior, textul a avut premiera in limba germana la Schaubuhne am Lehniner Platz, Berlin (cu titlul Kebab), iar premiera in limba engleza la Royal Court, ambele in 2007.

Cel mai bun exemplu ramane insa premiera din 2007 semnata de Gianina Carbunariu pe textul Mariei Manolescu (tanar dramaturg descoperit de dramAcum si debutand cu acest text) "Sado-Maso Blues Bar". Pentru a spune povestea a doi tineri debusolati, care incearca sa-si gaseasca un rost intr-o societate inca intoarsa spre trecut, dar sedusa superficial de modele lumii civilizate, regizoarea, impreuna cu scenograful Andu Dumitrescu, a "deschis" la propriu spatiul de joc inspre strada. Spectacolul se joaca intr-o vitrina a Teatrului foarte mic din Bucuresti, astfel incat actorii au un dublu public: cel aflat in sala si cel alcatuit din trecatorii ce se opresc uimiti. Pentru cei dinauntru, spectacolul e dublu, fiindca in spatele actorilor se vede un "decor mobil", mereu in schimbare, constand in luminile orasului, trecatori si masini. Iesirea teatrului in oras, aici reprezentata simbolic, e una dintre constantele preocupari ale tinerei generatii artistice ce lupta impotriva establishmentului cultural.

In urmatoarele numere ne vom vom ocupa de Fenomenul Green Hours; "Greii" teatrului; Outsiderii, in prima linie.