Sarkozy si modelul francez al statului interventionist au scos Franta din recesiune
La un an de la izbucnirea crizei, Franta inca sta sub semnul somajului si al datoriilor, insa exista si doi mari supravietuitori ai acestei furtuni economice: presedintele francez si un model - nu sotia sa, ci modelul social francez.
In primavara, simbolul Revolutiei franceze, Robespierre, parea ca este pe buzele tuturor demonstrantilor care pichetau companiile pentru care lucrau, amenintand ca vor lua ostatici din randul top managementului sau ca vor arunca in aer fabricile, scrie The Telegraph. Gruparile de extrema stanga visau la o revolta sociala similara celei din mai 1968, cand doua milioane de muncitori au intrat in greva.
In prezent, sindicatele sunt destul de discrete, iar protestele - sporadice. Asta nu inseamna insa ca situatia arata roz. Recent, opinia publica a fost oripilata de valul de 23 de sinucideri de la France Telecom, operatorul de telefonie partial aflat in proprietatea statului. Sectoarele de referinta ale Frantei, precum cel al bunurilor de lux sau al vinului, au primit lovituri repetate sub centura, iar preturile proprietatilor imobiliare din Paris au scazut cu 9% in primul trimestru.
Se putea si mai rau in Franta
Cu toate acestea, viziunea generala este ca lucrurile ar fi putut lua o turnura si mai radicala. "Mediul este mai putin tensionat decat ne-am fi putut imagina", spune Brice Teinturier, reprezentanta a companiei de sondaje Sofres.
Sistemul bancar destul de prudent al Frantei a tinut piept cu bine crahului economic. Intr-adevar, guvernul de la Paris a acordat un program de bail-out in valoare de 360 mld. euro, insa numai doua banci, Natixis si Dexia, au fost cu adevarat in pericol sa se prabuseasca.
Hexagonul a inregistrat chiar o expansiune economica de 0,3% in al doilea trimestru si o crestere - modesta ce-i drept - a increderii consumatorilor.
"Nu as indrazni sa spun asta cu voce tare, insa criza a afectat relativ putina lume", considera Dominique Reynie, analist politic. "Bineinteles, somajul si datoriile au crescut si vom plati un pret destul de mare odata ce vom iesi din aceasta situatie. Insa astazi, Franta trece de criza relativ neatinsa comparativ cu Marea Britanie si Spania", explica Reynie.
Totul a adus beneficii politice unui singur om: presedintele.
Toamna trecuta, Nicolas Sarkozy incerca din rasputeri sa scape de imaginea de "presedinte al celor bogati", care se afiseaza cu ceasuri Rolex la mana si se plimba cu iahturile si avioanele private ale prietenilor, in mod hilar intr-o tara cu traditie in decapitarea monarhilor.
Ales in baza promisiunii sale de a transforma Franta intr-o "tara care munceste mai mult pentru a castiga mai mult", Sarkozy a decretat "modelul francez" al impozitelor si cheltuielilor guvernamentale excesive ca fiind inadecvat, sustinand cu fermitate ca tara pe care o conduce ar trebui sa ia lectii de la vecinii anglo-saxoni mult mai liberali.
Sectorul public este cheia consumului intern
Criza a schimbat insa macazul. "Modelul francez are inca sanse sa-si dovedeasca utilitatea", a spus Sarkozy in iunie.
Particularitatea cheie a acestui model este "armata" de angajati din sectorul public, care se ridica la 5,2 mil. de persoane, potrivit lui Jacques Marseille, profesor de istorie economica la Sorbona. Acestia reprezinta circa un sfert din populatia activa din Hexagon.
In timp ce Germania a fost puternic lovita de declinul exporturilor, Franta, mult mai dependenta de piata sa interna, nu a simtit vreo scadere a consumului. "Locurile de munca, salariile si pensiile garantate amortizeaza scaderea consumului", spune Marseille.
Insa modelul francez vine cu un pret destul de mare. "In 2009 ne indreptam catre un deficit de 130 mld. euro, ceea ce inseamna ca pentru prima data in istorie acesta va fi egal cu jumatate din cheltuielile guvernamentale - un record absolut", adauga Marseille.
Sectorul privat, piatra de moara a pietei muncii
Pentru sectorul privat, perspectivele sunt mult mai pesimiste.
"Cifrele privind rata somajului nu iau in calcul faptul ca functionarii publici nu pot fi concediati. Daca se ia in considerare acest aspect, somajul (deja situat la 9,15%) ar fi mult mai mare, in special daca ne gandim cat de tarziu intra francezii pe piata muncii si cat de devreme se pensioneaza", potrivit lui Marseille.
El estimeaza ca somajul excesiv din Franta nu va incepe sa se reduca nici cand tara va reveni la crestere economica, intrucat piata muncii este slab organizata.