Ori la bal, ori la spital: pariurile investitorilor incep sa se mute pe actiunile riscante

Autor: Adrian Cojocar 24.09.2009

Actiuni precum Dafora, Turbomecanica sau Compa, de care investitorii fugeau la inceputul anului, pe fondul dificultatilor financiare, au ajuns din nou vedete pe Bursa. Dupa ce au crescut deja cu pana la 300%, investitorii dubleaza miza.



Daca la inceputul anului unele actiuni mai mici de pe Bursa inregistrau corectii fata de maximele anului 2007 de peste 90% si se confruntau cu probleme financiare, in prezent aceleasi actiuni sunt vizate de investitorii care vor sa profite de cresterile acestora si urca preturile si cu 15% intr-o zi in asteptarea unei redresari la nivel financiar al acestora.

Un exemplu este cel al actiunilor Dafora Medias (DAFR), care au ramas ieri fara vanzatori dupa o apreciere pana la limita maxima de variatie pentru o sedinta, de 15%. Firma de foraj si constructii a fost in debutul anului tinta unor speculatii privind insolventa, dupa ce o firma a cerut in instanta deschiderea procedurii pentru o datorie de 36.800 de lei. In prezent investitorii au revenit la cumparare pe aceste titluri vandute anterior in exces, dupa ce firma a raportat profit pe primul semestru si piata de constructii si-a temperat caderea. Mai mult, compania este in cursa pentru un contract de 36 mil. euro cu Romgaz, care i-ar asigura afaceri consistente pentru urmatorii ani.

Desi au adus un randament de 300% din februarie, cand au atins minimele, titlurile Dafora n-au recuperat decat o mica parte din scaderea anterioara, fiind nevoie de inca o apreciere de 10 ori pentru a reveni la maximele din 2007.

Investitorii sunt dispusi sa-si asume riscuri mai mari

Analistii spun ca dupa aprecierile mari inregistrate de actiunile lichide din ultimele luni, investitorii au inceput sa se orienteze si spre actiunile mai mici, care au scazut puternic in 2008. "Sunt doua aspecte care trebuie luate in calcul, si anume scaderea aversiunii fata de risc si diminuarea potentialului de crestere al companiilor lichide. Companii gen Petrom, BRD, Banca Transilvania, Transgaz au recuperat cel mai mult din maximele atinse in anul 2007. Pe de alta parte, actiunile mai putin lichide, dar care au foarte mult de recuperat fata de maximele istorice atinse, au revenit in atentia investitorilor, inregistrand cresteri importante si rapide", spune Andreea Gheorghe, responsabilul departamentului de analiza in cadrul societatii de brokeraj Intercapital Invest.

Analistii cred ca in conditiile unor perspective incerte si a lipsei de repere fundamentale la nivelul companiilor, acestia au preferat in prima faza titlurile lichide, care apartin si celor mai mari si stabile companii de pe Bursa.

Odata cu avansul pietei si revirimentul economic la nivel mondial, riscul pentru achizitii pe Bursa s-a diminuat, iar investitorii prefera in prezent actiuni mai subevaluate, dar cu un risc mai ridicat.

"Scenariul acesta nu este unul nou. Si in 2007 aceleasi actiuni faceau furori si ajungeau la valori ale capitalizarilor de 6-7 ori mai ridicate decat nivelul afacerilor, fiind vizate in special de investitori speculativi. Daca luam Amonil, problemele sunt departe de a fi rezolvate. In alte cazuri, riscurile de insolventa s-au diminuat ca urmare a unei imbunatatiri a indicatorilor de sentiment si a cresterii increderii in viitoarea activitate operationala", spune Adrian Danciu, seful departamentului de analiza din cadrul societatii de intermediere Broker Cluj.

El considera ca avansul semnificativ al acestor titluri intr-o perioada scurta se datoreaza lichiditatii mai reduse a actiunilor respective, acesta fiind unul dintre motivele pentru care au si suferit anterior corectii puternice.

Care sunt cele mai riscante pariuri

"Cred ca cele mai riscante sunt companiile cu datorii foarte mari si cu marje de profitabilitate redusa precum Oltchim, Amonil si chiar Flamingo, acestea din urma avand nevoie de un sistem de finantare si de lichiditati pentru a-si continua activitatea operationala. Actiunile Compa cred ca sunt evaluate destul de corect in piata la acest moment. Titlurile Impact consider ca au scazut prea abrupt si sunt subevaluate si in cazul acestor doua companii din urma nu se intrevad probleme importante", este de parere Danciu.

Analistul de la Broker Cluj spune ca daca se anticipeaza un scenariu de relansare economica, trebuie sa se aiba in vedere indicatori precum ponderea capitalizarii in afacerile companiilor, in timp ce intr-un scenariu negativ, mai importanti pentru o companie sunt indicatorii de solvabilitate.

Analistii spun ca urmatorul pas ar putea fi orientarea investitorilor spre actiuni de pe RASDAQ, care la fel au inregistrat cresteri semnificativ mai mici fata de cele de pe Bursa anul acesta.