Berlusconi vrea sa suprime o emisiune care l-a criticat

Autor: Mediafax 27.09.2009

Guvernul italian, cu sprijinul majoritatii membrilor, ameninta cu suspendarea unei emisiuni difuzata de televiziunea publica Rai, in cadrul careia a fost invitata Patrizia D'Addario, o prostituata care a petrecut o noapte cu Silvio Berlusconi. "Libertatea presei nu inseamna libertatea de a-l insulta" pe premier, a declarat ministrul pentru comunicatii, Claudio Scajola, care a solicitat si deschiderea unei anchete interne in cadrul Rai, televiziunea publica italiana care are in grila emisiunea, intitulata "Annozero". "Rai, conducerea si jurnalistii sai trebuie sa realizeze emisiuni obiective si impartiale", a adaugat ministrul, care considera ca emisiunea in care a fost invitata Patrizia D'Addario este parte dintr-o "campanie mediatica bazata pe infamie si mizerii".