Clubul de la Roma si criza actuala (X)

Ludwig Erhard a cautat si a gasit cai de stimulare a consumului. Si cum era dominat de doctrina "bunastare pentru toti", a impins Germania catre un dublu efort. A stimulat productia pentru export si, totodata, s-a ingrijit ca piata interna sa nu duca lipsa de produse de consum.

Locomotiva economiei a prins viteza. Nemtii au combinat cresterea economica cu temperarea inflatiei, fara sa se teama de somaj, reusind astfel sa dea un impuls bunastarii. Dar nu "bunastarii pentru toti", cum visa Erhard, pentru ca asa ceva nu era posibil, ci bunastarii pentru cei harnici si performanti. In numai zece ani Germania devenise o alta tara.

...Ludwig Erhard fusese simbolul miracolului economic in anii '50. El promovase o politica economica menita sa asigure neintarziat bunastarea populatiei. In anii '60, insa, drumul trasat de Erhard se dovedise prea ingust pentru noile timpuri. Era nevoie de o alta cale catre bunastarea visata.

A intrat in scena magicianul Karl Schiller. La sfarsitul anilor '60. Foarte repede el avea sa devina omul cel mai popular.

A avut succes fiindca a stiut sa mearga direct la tinta. Pornind de la un calcul lucid. Acela ca noul avant al Germaniei nu putea sa inceapa decat de la patroni.

Devenit ministru socialist al economiei, intr-un guvern de mare coalitie, Karl Schiller a inteles ceea ce multi strategi din domeniul economiei, in anii de dupa razboi, n-au putut sau n-au vrut sa inteleaga. A inteles ca, in lumea de dupa razboi, era imposibil sa le asiguri bunastare muncitorilor fara sa-i sprijini pe "exploatatori". Sa-i sprijini activ: sa-i ajutati sa obtina credite, sa le oferi facilitati fiscale, sa imbunatatesti climatul afacerilor.

Erau vremuri grele. Mase mari de oameni isi pierdeau locurile de munca. Profesorul Schiller nu s-a sinchisit insa de salariatii de rand. Mesajul lui se adresa patronilor. A tinut un discurs la bursa din Düsseldorf, in care le-a vorbit stapanilor industriei si bancherilor. Le-a spus fara ocolisuri, direct: "Politica mea se va ingriji ca voi sa vedeti aici in curand alte cursuri". Si-a tinut promisiunea. Cursurile actiunilor germane aproape ca s-au dublat intr-un singur an.

Colegii lui de partid erau inspaimantati. Ei nu intelegeau cum un ministru social-democrat al economiei se poate alia cu "speculantii". Presiunile nu incetau. Era somat sa-si intoarca fata catre muncitori. Le-a raspuns dur colegilor lui de partid: "Si ce sa facem, sa ne privim ochi in ochi si suferim impreuna, constatand ca n-aveam nicio solutie? Statul e sarac si nu are de unde sa investeasca. Daca nu-i atrag pe patroni de partea mea, daca nu-i fac sa aiba incredere in viitor si sa investeasca, sa investeasca masiv, suntem pierduti".

Politica lui Karl Schiller nu parea a fi social-democrata. El a muscat din painea zilei de maine, imprumutandu-se la banci, pentru a le procura patronilor comenzi de miliarde de marci. Nu era inca timpul creditelor pentru case. Ori al creditelor pentru consum. Era timpul creditelor pentru productie.

A facut numai ce a gandit ca era rational. Mai ales, le-a dat patronilor sperante indreptatite in rate ale profitului, care sa creasca in ritmuri mari. Numai speranta in cresterea profitului a stimulat indrazneala spre noi investitii, construirea de fabrici si achizitionarea de masini.

Avantul a folosit tuturor. S-a ajuns la o economie prospera. In acest punct, magicianul a intors foaia. A inceput sa impuna mariri puternice de salarii. Si credite de consum pentru populatie. Asa a obtinut bunastare.

La un sfert de secol dupa razboi, RFG juca deja un rol important in economia mondiala. Reconstructia s-a bazat mai intai pe hotararea autoritatilor si a populatiei de a impulsiona productivitatea. Saptamana de lucru a devenit mai scurta decat in alte tari, dar totusi sistemul s-a dovedit a fi rentabil. Muncitorii germani nu au aratat nici inclinatie spre greva, nici nu s-au dovedit recalcitranti la schimbarile tehnologice. Industriasii s-au angajat intr-o noua campanie pentru reducerea costurilor si intarirea pozitiei lor competitive. Rezultatul: productia si exporturile au crescut rapid. Forta de munca a fost valorificata in intregime si s-a ajuns la o stabilitate practica a preturilor. Germania intra cu fruntea sus in clubul marilor puteri ale economiei mondiale.

...Karl Schiller. Schita de portret bazata pe reportaje din presa germana a timpului si pe marturii ale unor ziaristi, politicieni, manageri. Magicianul nu mai era in post in vara anului 1973. Dar germanii nu-l uitasera. Reveneau mereu la ideile lui. La masurile lui. Mai ales ca, deja, se puteau gandi la viitor. Nemtii puteau sa se imprumute la banci, sa rupa din painea zilei de maine pentru a trai mai bine. Faceau credite pentru a-si construi case. Si pentru a consuma. Viata, in Germania, se schimbase radical.

"Bani de la banci pentru case noi" devenise o expresie a bunastarii. Unii sociologi gandeau ca e doar o voga, un interes trecator provocat de o intamplare dramatica, dar si ea trecatoare: criza de case de dupa razboi. Timpul avea sa arate cat de mult se inselau.

Dupa ce ranile s-au vindecat, razboiul fiind dat uitarii, tarile iuti de picior in planul dezvoltarii economice au declansat imediat batalia pentru bunastare. Mobilizarea economiilor - evidentiata cu deosebire intr-unul din canoanele vremurilor noi: "Economisiti si prosperati!" - incepea sa nu mai fie doar treaba indivizilor. Devenea mai ales treaba pietelor financiare, ce-si intindeau antenele din America pana in Asia. Asa ca inca un canon a cucerit lumea: "Imprumutati-va si prosperati!".

Lumea se schimba, intr-adevar. Nenumarate familii, tinere sau trecute de varsta tineretii, luau cu asalt bancile, imprumutau bani pentru un timp indelungat si se mutau in case noi; pe urma imprumutau alti bani, pentru bunuri de consum de folosinta indelungata. Dupa care se apucau sa munceasca din rasputeri ca sa-si poata plati datoriile. Acasa la ei, la capitalisti, am reusit sa inteleg cum functiona acest sistem.