Mall-mania se poate transforma intr-o mare “de-mall-are”. Ce solutii vor gasi proprietarii de malluri sa faca fata vanzarilor slabe
Autor:
Cristi Moga
30.09.2009
Alei intunecate, spatii ingramadite cu colturi moarte si
cativa vizitatori rataciti. Acesta este peisajul in majoritatea
centrelor comerciale din tara, care au nevoie de o operatie
fundamentala pentru a deveni cu adevarat atractive pentru
locuitorii acelor orase, scrie revista Business Construct
(www.zf/businessconstruct.ro).
"Unii oameni de afaceri de la noi au crezut ca stiu sa le faca
pe toate. Cu mallurile nu prea le-a iesit", spune un consultant
imobiliar de pe piata referindu-se in special la proiecte din tara,
realizate de investitori fara experienta in realizarea de centre
comerciale, dar care au beneficiat de terenuri pozitionate in
interiorul oraselor.
Cei mai mari proprietari de centre comerciale de pe piata
locala sunt in continuare oamenii de afaceri romani, majoritatea
avand afaceri in alte domenii de activitate.
Mall Alba este construit de catre un grup de oameni de
afaceri din care face parte si Dorin Mateiu, proprietarul
producatorului de mezeluri Elit din Cugir, Deva Mall a fost
construit de o familie cu afaceri in industria mobilei, in timp ce
Aurora Shopping Mall din Buzau a fost dezvoltat de catre Dan
Ostahie, proprietarul grupului de electronice si electrocasnice
Altex.
"Acesti investitori va trebui la un moment dat sa se
restructureze. Dezvoltarea unui centru comercial este un proces
extrem de sofisticat. Daca ai construit o cladire si ai inchiriat-o
nu inseamna ca ai deja un business cu centru comercial. In ultimii
ani cererea de spatii comerciale era foarte ridicata si a construit
foarte multa lume, dar doar cele bune vor supravietui", apreciaza
Arpad Torok, directorul de dezvoltare al companiei maghiare
TriGranit, care a realizat proiectul Polus Center din Cluj.
Un alt om de afaceri roman care si-a incercat norocul pe piata
mallurilor este Constantin Mateescu, care controla reteaua de
supermarketuri Trident si a construit un centru comercial cu
acelasi nume in Sibiu. Afacerea a intrat in aceasta vara in
insolventa dupa ce proprietarii nu au reusit sa refinanteze
creditele contractate pentru dezvoltare.
Insa, nu doar oamenii de afaceri locali au gresit dezvoltand
anumite centre comerciale. Una dintre dovezi a fost oferita in
aceasta vara de catre compania RED Management Capital, care s-a
vazut nevoita sa inchida temporar proiectul Armonia Center deschis
in urma cu mai putin de un an la Braila, ca urmare a numarului
redus de persoane care treceau pragul proiectului si a vanzarilor
slabe inregistrate de catre chiriasi.
"Am gresit cu totii cand am supraevaluat puterea de cumparare
a locuitorilor", declarau reprezentantii RED Management Capital la
momentul anuntarii deciziei de a inchide pentru o perioada
proiectul de la Braila, care implicase investitii de 45 de milioane
de euro.
Pe de alta parte, decizia de a construi trei centre comerciale
de dimensiuni medii spre mari in Suceava poate fi considerata o
greseala a cel putin unuia dintre cei trei dezvoltatori - Argo Real
Estate, Iulius Group sau GTC. Aceste companii au pus intr-un singur
an orasul din nordul Moldovei in topul densitatii de spatii
comerciale pe cap de locuitor, cu un raport de peste un metru
patrat per locuitor, de trei ori mai mult ca in Bucuresti.
Vor reusi aceste proiecte - Iulius Mall, Shopping City si
Galleria Suceava - sa se pozitioneze astfel incat sa reziste
impreuna intr-un oras cu ceva mai mult de 100.000 de locuitori in
care cele mai importante afaceri sunt Rulmenti Suceava, inghetata
Betty Ice sau producatorul de bere Bermas?
Aceste situatii probabil nu se vor mai intampla in urmatorii
ani. Dezvoltatorii, dar mai ales bancile si retailerii, vor fi mult
mai atenti cu studierea pietei inaintea inceperii unei
investitii.
Arad devenise in ultimii ani un adevarat Las Vegas al
proiectelor de malluri, chiar si consultantii aveau dificultati in
a descoperi toate planurile dezvoltatorilor. De finalizat insa, a
fost facut doar Armonia Center, in afara orasului, iar constructia
a fost inceputa doar la Galleria Arad si la Atrium Center.
Proiectul celor de la Atrium Centers se afla aproape "gard in
gard" cu terenul pe care AFI Europe intentiona sa construiasca un
alt mall. Compania israeliana si-a schimbat intre timp planurile,
reprezentantii AFI Europe declarand ca intentioneaza sa realizeze
pe acest lot un parc de retail, cu hipermarket si operator de
bricolaj, pentru a veni in completarea proiectului Atrium Center.
Scaderea consumului s-a facut cel mai acut simtita in orasele mici, de unde retailerii au si
inceput inchiderile de magazine pentru eficientizarea
operatiunilor.
"Primele sase luni ale acestui an au fost groaznice. Unii
chiriasi nu si-au platit chiriile ca nu au avut bani", spuneau
recent proprietarii centrului comercial Deva Mall, cu un grad de
ocupare de 70-75%. Ca urmare a scaderii chiriilor cu 20-30% si a
faptului ca mallul nu este complet ocupat de chiriasi, veniturile
din exploatarea centrului comercial din Deva sunt la jumatate fata
de estimari.
Printre chiriasii Deva Mall se numara retaileri precum
Leonardo sau Spar, care au inceput sa inchida masiv din magazine.
Mai multi oameni de afaceri romani au avut insa mult de castigat de
pe urma dezvoltarii unor centre comerciale. Familia Bojan din
Ramnicu Valcea a incasat 42 de milioane de euro din vanzarea
proiectului River Plaza din centrul orasului, Avrig 35, grup
controlat de Alexander Hergan, a vandut Iris Shopping Center din
Titan pentru 140 de milioane de euro, in timp ce ieseanul Danut
Prisecariu a incasat la randul sau mai mult de 30 de milioane de
euro din vanzarea proiectului Moldova Mall din centrul
Iasiului.
Si alti antreprenori au avut intentia sa vanda. Ovidiu
Budeanu, care controleaza proiectul Arena Center din Bacau, a avut
pe masa o oferta de aproximativ 40 de milioane de euro pentru 50%
din mall, iar portughezii de la Sonae Sierra erau pregatiti in 2007
sa semneze actele, dar afacerea a cazut. Pe de alta parte, si Dan
Adamescu a scos la vanzarea proiectul Unirea Shopping Center din
Brasov in luna martie, dar de mai bine de un an nu a mai fost
semnata nicio tranzactie semnificativa pe piata centrelor
comerciale.
Dupa ce au atacat Bucurestiul si orasele mari, dezvoltatorii
planuiau deja investitii si in orasele de 50.000 - 100.000 de
locuitori pentru constructia de centre comerciale.
Venirea crizei a stopat cele mai multe din aceste planuri,
astfel ca la ora actuala proiecte de mari dimensiuni in orase cu o
populatie de sub 100.000 de locuitori sunt doar in Deva, Alba Iulia
si Focsani.
Printre orasele cu mai putin de 100.000 de locuitori in care
dezvoltatorii imobiliari si-au anuntat intentia de a construi
centre comerciale se numara Bistrita, Hunedoara, Slatina,
Targoviste sau Miercurea-Ciuc.
Ce mai puteti citi in Business
Construct
- Tic-tac. Au mai ramas trei luni pentru realizarea promisiunilor in infrastructura
- Cum va arata cel mai mare parc industrial
- Cat de ieftina este energia verde